monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Cristi Danileț prezintă tabloul groazei pentru copiii din România

Judecătorul Cristi Danileț a publicat pe Facebook o postare în care reflectă falsitatea de care au dat dovadă organizațiile care au suținut așa-zisul referendum pentru familie.

Aceleași organizații care au pretins că apară ideea de familie sunt de negăsit, nu au nicio reacție, deși în ultima perioadă au apărut în presă o multitudine de articole care au prezentat cazuri în care copiii din România au avut de suferit fiind bătuți, violați, uciși.

„Urmăresc știrile privind minorii victime doar din ultimele 48 de ore: unul agresat sexual și trimis acasă cu agresorul, unul violat de propriul tată, unul înecat sub ochii părinților, altul care își dă foc după o ceartă cu părintele.

Nicio reacție din partea CPF. Niciuna din partea acestei uniuni de asociații neguvernamentale și culte religioase care acum câțiva ani încerca să ne convingă că scopul lor este ocrotirea familiei și copiilor. Dacă un gay ar fi agresat copiii ar fi fost nenorocire. Dar când vorbim de abuzurile sau neglijența din familia tradițională ne facem că nu vedem.

PS. Probabil că dacă aș pomeni că legile reglementează 5 forme de abuz împotriva minorilor și 7 forme de violență domestică mi s-ar reproșa ca sunt neomarxist.

PPS. De Avocatul Copilului nu vorbesc. Există doar pe hârtie", a scris magistratul pe Facebook.

În acest context, judecătorul Cristi Danileț a fost contactat de Digi24 pentru a detalia din punct de vedere juridic și nu numai felul de-a dreptul dezastruos în care statul român se raportează la copii.

Astfel, magistratul a avertizat că statul român nu are o politică clară privind protecția minorilor. Totodată, Cristi Danileț a prezentat o serie de date îngrijorătoare:  "Închipuiți-vă că în România avem 1 minor omorât/săptămână și un alt minor care omoară o dată la 4 zile. Avem 1 minor violat/zi și un alt minor care violează la rândul lui o dată la 3 zile. 4200 de minori sunt autori de infracțiuni în România în fiecare an și 2500 de minori sunt victime ale unor infracțiuni în fiecare an".

Mai mult, judecătorul a punctat faptul că actuala guvernare a pus "în libertate infractori periculoși, recidiviști, aceștia au revenit pe stradă și pentru că statul român nu are o politică reinserție socială a lor, ei au comis din nou fapte, de multe ori împotriva minorilor".

De asemenea, judecătorul a subliniat importanța educației în România pentru prevenirea unor astfel de cazuri odioase punând accentul pe educația juridică și educația sexuală ce trebuie introduse în programa școlară.