monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Un nou episod „din opera lui Kafka” la Aeroportul Cluj: „S-a folosit OLX sau mica publicitate să fie angajați membrii CA?”

Într-o conferință de presă extraordinară intitulată „Blocaje și aspecte cruciale în dezvoltarea Aeroportului”, conducerea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj a dezvăluit riscurile la care se expune instituția odată cu întârzierea aprobării bugetului de cheltuieli și venituri.

Prezent la întâlnirea cu presa, Irimie Popa, membru al Consiliului de Administrație (CA) al Aeroportului a declarat că a sosit momentului unui „nou episod din opera lui Kafka”, despre „elemente care țin de domeniul absurdului”. Acesta se întreabă dacă pentru numirea Dianei Rădulescu, lui Valentin Grigoriu și Daniel Persu în Consiliul de Administrație „s-a folosit OLX, mica publicitate sau vreo veche carte de telefon”. Din cei trei, avocatul Diana Rădulescu refuză să publice declarația de avere, încălcând astfel Legea, susține David Ciceo, directorul general al Aeroportului.

„Dacă până acum hărțuirea a venit exclusiv de la Consiliul Județean, acum constat că, CJ Cluj, prin Alin Tișe, a introdus «calul troian», reprezentat de cei trei membri ai Consiliului de Administrație. Din cei trei, două persoane sunt din București. Nu puteam găsi două persoane capabile în județul Cluj? Unul dintre cei trei, un domn comandor în rezervă (n.red. Daniel Persu), ne spune că nu ne trebuie cale de rulare. Același personaj ne spune că nu ar trebui să accesăm fonduri nerambursabile în proporție de 98% pentru două autospeciale de stins incendii. Tot el ne spune, public, că nu se pricepe la aeroporturi, nu are nicio expertiză în domeniul conex, dar ne spune că nu ne trebuie investiții”, a declarat Irimie Popa.

Acesta este de părere că David Ciceo „le stă unora ca un spin în amigdale”, dezvăluind că, în acest moment, sunt aprobate doar „frânturi” din bugetul de venituri și cheltuieli al Aeroportului. Irimie Popa este convins că deficiențele nu sunt la Aeroport, ci „mai către oraș”, făcând referire la Consiliul Județean Cluj. De asemenea, membrul CA al Aeroportului a insistat asupra faptului că „clujenii trebuie să știe că nu Aeroportul este de vină pentru cum arată parcarea”.

„Până unde se poate merge cu nesimțirea? Poate că este un cuvânt dur, dar nu regret că l-am rostit, este o batjocură pentru tot ce înseamnă Clujul, merităm un alt tratament. [...] Sunt cadouri la unii băieți deștepți, nimeni nu vede, nimeni nu aude!”, a precizat Irimie Popa.

Pierderi de 20 de milioane de euro

David Ciceo a declarat că Aeroportul riscă să piardă circa 20 de milioane de euro în această lună din pricina neaprobării bugetului, bani care ar putea merge spre dotările PSI, echipamentele de securitate, respectiv noua cale de rulare. Directorul general susține că Daniel Persu a dezinformat cu bună știință o parte dintre consilierii județeni, confirmând că, spre deosebire de cele declarate de Persu, toate proiectele Aeroportului au primit deja în 2018 aprobarea din partea CA. „Suntem certați pentru că vrem să obținem fonduri europene!”, exclamă Ciceo.

Acesta a dezvăluit că, în cursul săptămânii trecute, a fost necesară restricționarea accesului pentru avioanele de peste 51 de tone. Astfel, avioanele de dimensiuni mari, precum Airbus sau Boeing, nu mai pot merge pe degradata cale de rulare Delta. Momentan, angajații Aeroportului acționează cu turbosuflanta pentru a îndepărta pietrele de pe calea de rulare, noua cale de rulare devenind astfel „Prioritatea Zero” a Aeroportului, spune Ciceo. Acesta a prezentat succint concluziile și recomandările firmei de consultanță Jaspers, pe care le-a pus în balanță cu „minciunile lui Daniel Persu”, amintind că, în timp ce Jaspers a punctat necesitatea modernizării, Persu continuă să prejudicieze Aeroportul, declarând că „nu este prioritară calea de rulare”.

„Să facem un concurs în Cluj, să dăm un premiu celui care ne poate răspunde care este motivul pentru care nu se aprobă achiziționarea unei mașini de pompieri, în condițiile în care ai nevoie absolut urgent de o autospecială nouă, iar 98% din valoare ei ar urma să fie suportată din fonduri europene?”, se întreabă Ciceo, punctând că autospeciala folosită momentan este din 1996, iar marii câștigători ai blocării dezvoltării Aeroportului Internațional Cluj sunt aeroporturile din Debrețin și Budapesta. 485.000 euro este costul unei autospeciale noi, sumă din care Aeroportul Cluj ar suporta doar circa 10.000 euro.

„Operatorii aerieni nu vor ezita să plece!”

David Ciceo a dezvăluit că a primit deja mesaje de îngrijorare de la partenerii Aeroportului din pricina „comunicatului mincinos” despre presupusele breșe de securitate, remis de cei trei membri noi ai CA. În condițiile în care Aeroportul are un profit de circa 4 milioane de euro, directorul general spune că va solicita sprijinul președinteleui Klaus Iohannis și a prim-ministrului Viorica Dăncilă, pentru că „sabotajul este extrem de grav și afectează toată România”.

În acest moment, se efectuează circa 10-12 manevre pe oră la Aeroportul Cluj, blocarea dezvoltării, starea precară a căii de rulare Delta și lipsa unei căi de rulare noi urmând să limiteze activitatea la maximum patru aterizări pe oră. „Se vor pierde sloturi, timpi, iar operatorii aerieni nu vor ezita să caute alte soluții și să se mute pe alte Aeroporturi!”, avertizează directorul general adjunct al Aeroportului, Iuliu Pop.

De asemenea, până în data de 1 septembrie 2020, Aeroportul Cluj va trebui dotat cu aparatură de control detecție explozibil standard 3, momentand funcționând doar unul de standard 2. Întârzierile nejustificate pot duce la riscul ca cererea de la Ministrul Transporturilor să nu fie aprobată, în condițiile în care reglementările europene sunt imperative, iar procesarea bagajelor de cală nu va mai putea fi posibilă, a precizat Vasile Opriș, director securitate aeroportuară.

Gabriela Zanc, directorul comercial al Aeroportului trage un semnal de alarmă și susține că Aeroportul Cluj va intra în incapacitatea de a atrage operatorii aerieni din pricina lipsei condițiilor de infrastructură. Acest fapt va duce la pierderi financiare și costuri mărite, susține Zanc, care avertizează că „nu există stagnare, doar progres și regres, iar regresul înseamnă faliment”.

CITEȘTE ȘI: Conferință extraordinară la Aeroportul Cluj. David Ciceo: „Din 700.000 de clujeni, s-au găsit doi bucureșteni să ne blocheze dezvoltarea!”

CITEȘTE ȘI: „Bolnavul” Grigoriu, Persu, cel cu „probleme personale” și avocata Rădulescu „cu termen stabilit” în instanță blochează Consiliul de Administrație al Aeroportului Cluj