monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Boc admite că traficul este de departe cea mai mare problemă: „Statul român, nefuncțional. Multă indolență și incompetență!”

Primarul municipiului Cluj-Napoca a dezvăluit că varianta de traseu pentru Centura Metropolitană a fost înaintată, în mod oficial, la Ministerul Transporturilor.

Emil Boc a precizat că municipalitatea așteaptă un răspuns până spre sfârșitul lunii mai, iar dacă ministerul nu îl va da, proiectul va fi derulat în continuare în baza aprobării tacite a Guvernului.

„Am înaintat oficial la Ministerul Transporturilor varianta de traseu cu rugămintea de a fi avizată cât mai repede, am recomandat sfârșitul lunii mai. Dacă nu va fi discutată, conform protocolului, noi vom merge mai departe cu realizarea celorlaltor documentații, astfel încât anul viitor să se poată organiza licitația (n.red. pentru Centura Metropolitană). Documentația a fost făcută de specialiști, cu tot traseul, ieșirile, intrările în Cluj-Napoca, ea se află pe masă la minister, prin compania de specialitate, CNAIR, urmând ca până pe 27 mai să avem o avizare. Dacă nu, vom merge pe procedura aprobării tacite și vom continua studiile cu avizul de mediu și cu celelalte documentații pentru pregătirea licitației”, a explicat edilul, la un post de radio local, amintind de faptul că proiectul este inclus în masterplanul de transport al Uniunii Europene.

„Noi facem acest lucru în locul Guvernului, reușim să integrăm acest proiect în acest masterplan. Titularul de proiect este Guvernul, noi, în baza acelui protocol, ne-am luat sarcina să lucrăm în locul Guvernului, având în vedere că nu mai rezistăm aici în Cluj-Napoca. Oricum, timp de doi ani nu s-a lucrat nimic. Este o problemă nefericită a statului român, care este în continuare nefuncțional. Nu vreau să fiu interpretat decât strict administrativ, dar există indolență în foarte multe structuri, care nu înțeleg prioritățile oamenilor. Sunt birocrați care consideră că sunt stăpânii scaunului, cu ei a început și cu ei se sfârșește funcția, nu se uită că decizia lor care este amânată, afectează sute de mii de oameni”, este de părere Boc, oferind exemplul traficului infernal din Cluj-Napoca.

Intrarea dinspre Florești, cea mai aglomerată din România!

Primarul municipiului Cluj-Napoca susține că, în momentul în care a prezentat Ministerului Transportului proiectul Centurii Metropolitane, reprezentanții Guvernului au fost îndoielnici, întrebându-se de ce ar avea nevoie Cluj-Napoca de o asemenea investiție, din moment ce Autostrada Transilvania trece la o aruncătură de băț de oraș.

„Nu înțeleg (n.red. reprezentanții Ministerului Transporturilor) faptul că noi, la Cluj, avem această problemă de trafic! Chiar la început, cei de la Ministerul Transporturilor erau surprinși, «de ce vă trebuie acolo Centură Metropolitană?, aveți acolo Autostrada Transilvania!». După ce am arătat că intrarea în Cluj-Napoca dinspre Florești este cea mai aglomerată din România, mai aglomerată chiar decât cea dinspre Otopeni în București, cu peste 70.000 de mașini care intră și ies în fiecare zi, au înțeles, în sfârșit, că avem o problemă la Cluj-Napoca! Mai există în anumite structuri și multă incompetență, din nefericire, să nu mai vorbim de procedurile birocratice, destul de stufoase”, a declarat Emil Boc.