Actualitate

Din biroul Primăriei, pe șaua motocicletei! Viceprimarul Oláh Emese: „PE DOUĂ ROȚI este O SENZAȚIE UNICĂ!”

Iubitoare de adrenalină, cu o mare pasiune pentru motoare și drept. Determinată, deschisă și sufletistă. Ea este Oláh Emese, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca – dincolo de ținuta oficială.

Sosită la Cluj-Napoca cu visul de a-și construi o carieră în domeniul juridic, simpla studentă din Carei și-a început ascensiunea aplicând pentru un post de consilier juridic în Camera Deputaților. Lucru deloc ușor în 2005, spune ea, dar care a apropiat-o ulterior de viața politică. A început de jos, prin voluntariat, iar după ce a revenit în inima Transilvaniei, în 2007, s-a implicat în viața UDMR. Efortul depus a fost răsplătit cu o poziție în Consiliul Local, fiind ulterior votată în unanimitate pentru postul de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca.

„Mi-ar plăcea să cred că am ajuns în această funcție datorită abilităților profesionale, respectiv relației echilibrate cu reprezentanții celorlaltor partide. Cred că deja știau colegii de ce sunt capabilă, ce am pus pe masă de-a lungul anilor”, mărturisește viceprimarul, pentru Monitorul de Cluj. A devenit apreciată în administrația locală, însă primul contact cu orașul de pe malul Someșului Mic nu a fost deloc un moment plăcut, admite Oláh Emese. A simțit pe propria piele fiorii sumbrei epoci funariste, iar acum ia parte activ la transformarea orașului într-o urbe cu aspirații europene.


„În 2000, anul în care am început studiile, prima mea tangență cu orașul a fost o experiență negativă. Am fost apostrofată în mijlocul de transport în comun pentru că vorbeam în limba maghiară. Pe-atunci, la doar 18 ani, a fost un moment greu, acum însă pot spune, se simte schimbarea la Cluj-Napoca, se simte într-adevăr multiculturalitatea. Chiar dacă, în goana infernală de zi cu zi, uităm de ceilalți, clujenii se respectă!”, este de părere viceprimarul.

„Colegii sunt atenți la tonul vocii!”

Oláh Emese recunoaște existența prejudecăților – „locul femeilor este la cratiță” – dar spune cu bucurie că nu le-a întâmpinat în viața clujeană. „Există anumite prejudecăți despre femei, mai ales despre cele din viața publică însă, din fericire, nu am avut asemenea experiențe neplăcute. Este adevărat, colegii sunt mai atenți la tonul vocii, la utilizarea titlului”, povestește aceasta.


În pofida programului încărcat, încearcă să găsească timp pentru fiecare persoană care îi cere ajutorul, indiferent de modalitate. „Chiar dacă nu neapărat pe stradă, ci într-un restaurant sau într-un local, sunt situații când oamenii mă abordează cu diverse întrebări. Vreau să cred că există o comunicare funcțională între cabinetul de viceprimar și clujeni, indiferent de etnie. Încerc să profit de orice ocazie pentru a lua contact cu locuitorii orașului”, admite viceprimarul.

Activă, determinată, conștiincioasă, angajată, cu dorință de a se conforma – sunt caracteristicile prin care Oláh Emese se autodescrie. „Îmi doresc ca fiecare clujean să simtă că aștept pe oricine cu deschidere, să găsim soluții împreună pentru problemele lor”, spune ea.


Marea iubire: motocicleta

Sosirea primăverii este prilej de mare bucurie pentru Oláh Emese care, în sfârșit, poate șterge praful adunat de-a lungul iernii lungi pe motocicleta sa. Căci da, viceprimarului îi place să schimbe pantofii cu toc pe pantalonii de piele!

„Vreau să mă țin de o promisiune făcută în urmă cu ceva timp, în fiecare an să încerc ceva nou. Iubesc adrenalina, chiar dacă poate sună ciudat, mă liniștește. În ultimii ani am încercat multe lucruri noi, de la zbor și snowboard, până la motociclete, care tind să cred că vor rămâne pasiunea eternă. Călătoresc cu motocicleta de peste cinci ani, dar sunetul motoarelor mi-a plăcut încă din copilărie. Este o senzație inedită atunci când urc pe motocicletă, nu se compară cu nimic, tocmai de asta încerc să rup din timpul liber și pentru asta, cu toate că timpul este tot mai puțin”, mărturisește aceasta.


O altă mare pasiune din viața viceprimarului este dreptul. Încă de mică visa să sară în ajutorul oamenilor, spune ea. „La vârsta de 4-5 ani le-am spus părinților că doresc să devin diplomat. Nu înțelegeau de unde vine această pasiune, iar cariera mea a luat o altă turnură, însă cu siguranță îmi place să relaționez cu oamenii. Înainte să devin viceprimar, am profesat ca avocat; cel mai probabil tot la domeniul juridic mă voi întoarce. Iubesc dreptul, cu toate interpretările și misterele lui, este ceea ce mă definește”, povestește tânăra funcționară.

Sensibilă la critici nefondate, dar cu mare încredere în clujeni

Cu toate că nu a avut un model din viața politică, Oláh Emese spune că Margaret Thatcher este un exemplu pozitiv pentru toți. „Doamna de Fier este un etalon, un pionier al politicii moderne. În secolul 21, comunicarea, crearea imaginii trebuie construite pe alte baze. În ziua de astăzi oricine poate decide care este țelul său în viață, cu ce dorește să se ocupe, indiferent dacă dorește să întemeieze o familie sau face sacrificii pentru reușitele profesionale”, afirmă aceasta.


Este imposibil să mulțumești pe toată lumea, mai ales într-un oraș cu pretenții, cum este Cluj-Napoca. Conștientă că nu poate fi pe placul tuturor, Oláh Emese recunoaște că apostrofările nefondate o afectează, însă are mare încredere în bunul-simț și respectul clujenilor. „Trebuie să recunosc sincer, sunt sensibilă la critici. Dacă acestea sunt aduse într-un mod civilizat, le primesc cu drag, dar dacă nu au un caracter constructiv și vin pe un ton peiorativ, mă afectează”, admite ea.

„Doresc tuturor o primăvară fericită, un 8 martie fericit și le urez tuturor femeilor să se bucure din plin de această zi, indiferent unde s-ar afla!” – Oláh Emese, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca

abonare newsletter