Actualitate

După zăpadă, GROPI și MIZERIE pe arterele din Cluj-Napoca. Zeci de străzi au fost cârpite, Primăria anunță CURĂȚENIE GENERALĂ

După săptămâni la rând în care au avut mult de furcă cu troienele îngrămădite în tot orașul, autoritățile locale s-au trezit cu o altă problemă dificilă după topirea zăpezii. Gropile și mizeria de pe străzile din Cluj-Napoca au răsărit ca ciupercile după ploaie. Cu ce soluții vine Primăria?

Gheorghe Șurubaru, city managerul municipiului Cluj-Napoca, recunoaște că gropile formate în cursul acestei ierni sunt o problemă reală, însă Regiunea Autonomă a Domeniului Public (RADP) se ocupă deja de reparațiile necesare. Conform acestuia, s-au efectuat deja lucrări de plombare pe 105 artere din întregul oraș.

„Având în vedere toate aceste gropi care au apărut în urma iernii, împreună cu RADP, care administrează infrastructura rutieră privind tot ceea ce ține de reparații și modernizare, s-a făcut un plan la nivelul întregului municipiu, astfel încât să putem interveni în cel mai scurt timp. Până în prezent s-a intervenit pe 105 străzi, desigur, cu lucrări specifice pe timp de iarnă, respectiv plombare”, a declarat Șurubaru, la un post de radio local.


S-a făcut „inventarul” zonelor cu probleme

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, oferă la rândul său asigurări că administrația locală a dezvoltat deja un plan pentru a rezolva în cel mai scurt timp neplăcerile cauzate de gropile formate. Acesta a punctat din nou faptul că, în Cluj-Napoca, în anul 2019, „cuvântul de ordine trebuie să fie calitatea serviciilor publice”.

„Există deja o strategie în lucru, RADP o implementează, s-a făcut inventarul zonelor care au probleme. Mă refer la zonele publice, pentru că nu putem investi în drumurile private, nu putem interveni, legal, acolo unde nu suntem proprietari. Lucrările s-au inventariat, în funcție de temperaturi vor putea fi corectate imediat toate problemele. Înghețul și dezghețul provoacă dificultăți la lucrările de infrastructură, este suficientă o mică intervenție de la canalizare sau apă, iar acolo vor apărea gropi în asfalt”, declara, în urmă cu câteva zile, Emil Boc.


Totodată, Gheorghe Șurubaru a reconfirmat declarațiile viceprimarului Dan Tarcea, care promitea că, începând cu luna mai, străzile Valea Fânațelor, Mozart, Depoului și Badea Cârțan, străzi care nu au fost niciodată asfaltate, vor fi modernizate. „Problemele sunt rezolvate, traseul este clar. Pentru toate cele patru străzi se finalizează documentația de intervenție la partea de infrastructură, sperăm că începând cu luna mai vor începe lucrările”, a precizat city managerul municipiului.

Ce ne facem cu mizeria?

Pe lângă craterele enervante care au împânzit străzile din Cluj-Napoca, mizeria lăsată în urmă de zăpada topită oferă orașului un peisaj deloc prietenos. Gheorghe Șurubaru susține că firmele de salubrizare au ieșit deja pe străzi, iar traseul echipajelor de intervenție este monitorizat constant prin GPS. Acesta face apel și la șantiere să-și amenajeze rampe de spălare, astfel încât mașinile din zonele de construcție să nu aducă noroiul pe arterele din oraș.


„De la data de 1 februarie, imediat cum ne-a permis vremea, am început un program general de curățenie, ambii operatori de salubritate au scos pe teren toate utilajele disponibile, de la cisterne pentru spălat până la perii mecanizate de curățat. Desigur, operațiunea nu se poate face într-o zi-două, dar continuă până când tot orașul va fi curățat. A început lucrul și pe șantiere, de unde, din păcate, se aduce foarte multă mizerie și noroi, acestea sunt în atenția Poliției Locale. Constructorii ar trebui să prevadă rampe de spălare atunci când mașinile ies de pe șantiere, să nu mai aducă noroi pe străzile din oraș”, afirmă Șurubaru, care face și un apel către cetățeni să ajute autoritățile în acest demers.

O parte dintre clujeni sunt nemulțumiți de faptul că, deși pe arterele principale se face, într-adevăr, curățenie generală, pe străzile lăturalnice din cartiere mașinile de intervenție „uită” să mai ajungă. De partea cealaltă a baricadei, administratorul public al municipiului mărturisește că, anul trecut, autoritățile locale au încercat în zadar să elibereze locurile de parcare în vederea curățeniei. Deși proprietarii mașinilor au fost notificați cu 3-4 zile înainte să lase acces utilajelor de curățenie, mașinile parcate pe marginea străzii nu au fost mutate în ziua în care se anunțase curățarea stradală, se plânge Gheorghe Șurubaru.

Ultimele Stiri
abonare newsletter