monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Mărişel, înainte de Crăciun. Turiştii, aşteptaţi cu munţi de gunoaie. “Absolut înfiorător”

Gunoaie, mizerie şi animale care împrăştie resturile menajare până în drum. Aşa arată în aceste zile comuna Mărişel, locul unde sute de turişti vor veni să îşi petreacă sărbătorile de iarnă.

Deputatul Emanuel Ungureanu a făcut un apel public către Primăria Mărişel şi Garda de Mediu Cluj să strângă “în regim de urgenţă” gunoaiele de la marginea drumului care sunt pericol pentru sănătatea publică.

“Pădurile din zona Mărișelului au fost măcelarite ani buni, însă peisajul rămâne unul care îți taie respirația. Mormanele de gunoi menajer sunt împrăștiate de câinii care se ospatează din resturi, este inadmisibil să administrezi în halul acesta un loc feeric. Punctele gospodărești nu sunt împrejmuite, tomberoanele nu se închid, animalele domestice sau sălbatice împrăștie gunoiul indiferent de anotimp. Este absolut înfiorător. Garda de Mediu doarme? Aceste imagini sunt o rușine pentru zonă dar și pentru județul Cluj. Nu ne putem aștepta oaspeții, turiștii, românii din alte zone printre munți de gunoaie, este inadmisibil!”, spune Ungureanu, care a realizat şi o filmare de la faţa locului.

Potrivit lui Ungureanu, autorităţile din Mărişel spun că mașinile de gunoi vine rar în zonă.

“Eu astept soluții, nu scuze din partea primarului, urgent. Mi-a promis că luni va veni mașina de gunoi și se va face curățenie. Voi verifica dacă se va întâmpla asta”, a mai spus deputatul.

Clujenii au reacţionat şi i-au transmit lui Ungureau să distribuie filmarea pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Cluj.

„Atunci când acesta (Consiliul) distribuie bani comunelor (şi îi distribuie cu nemiluita) să le şi stabilească priorităţile”, spune un clujean.