monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Joia, zi de protest pentru clujeni în fața sediilor PSD și UDMR

Pe rețele de socializare a fost inițiat un apel către clujenii care s-au săturat de corupție și de tot ceea ce este în neregulă în țara noastră. Astfel, pe viitor, ziua de joi va fi rezervată unui flashmob de câteva minute în fața sediului PSD și UDMR din Cluj-Napoca.

Mișcarea Umbrela Anticorupție Cluj a informat pe pagina de Facebook că în fiecare joi dimineață sediile partidelor aflate la guvernare vor fi pichetate în semn de protest.

„Te-ai săturat de corupție? Te-ai săturat să trebuiască să stai să păzești ”aleșii” țării, doar-doar n-or mai da un OUG să-și scape pieile de dosarele penale pe care le merită? Te-ai săturat să tot auzi că mor oameni în spitale în loc să meargă acasă sănătoși? Te-ai săturat să auzi că se prăbușesc acoperișuri de școli și că în loc să fie alocate fonduri pentru condiții decente de învățat, normele de siguranță sunt anulate pentru școli? Te-ai săturat de toate știrile oribile pe care le auzi în fiecare zi? 

Ia măsuri! Hai cu noi în stradă, cere-le reprezentanților ”aleși” ai poporului să își utilizeze puterile pentru dezvoltarea țării, nu a buzunarelor proprii. În fiecare joi dimineață ne întâlnim în fața sediilor PSD și UDMR pentru a-i întreba pe cei din majoritate ce fac cu resursele pe care noi le-am încredințat statului și dacă lucrează pentru cetățeni. 

Dacă joi pe la 8.30 dimineața treci pe lângă Eroilor nr. 2 (în fața sediului PSD & ALDE) sau Republicii 60 (în fața sediului UDMR) poate vrei să te oprești 15 minute să-ți exprimi dezacordul și față de modificările „cu dedicație” aduse Codului Penal și să ceri alături de noi depolitizarea CCR.

DETALII FLASHMOB

Mesajul care va fi afișat înspre intrarea sediilor PSD și UDMR este: „Bună dimineața! Astăzi lucrați și pentru cetățeni?”.

Activitatea se desfășoară așa:
1) ajungem la 8:30 fix în fața sediilor PSD sau UDMR, ne desfacem izoprenul (sau orice altceva pe care se poate sta) și ne așezăm pe el sau stăm în picioare

2) pe parcursul celor 15 minute cât durează flashmobul, stăm nemișcați în liniște (ne putem gândi, de exemplu, la cum ar arăta țara dacă ar fi guvernată de oameni capabili și integri)

3) la ora 8:45 fix, când auzim un fluierat, ne ridicăm, ne strângem izoprenul și plecăm mai departe, fiecare la treburile lui

Ne vedem la 8:30!”

Etichete: flashmob protest psd UDMR