monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Sfârșit tragic pentru un bărbat. A ajuns sub roțile trenului Dej – Cluj-Napoca

Incident tragic marți după-amiază în zona podului de cale ferată din cartierul clujean Mărăști, unde un bărbat a fost lovit mortal de un tren de călători.

Incidentul a avut loc în jurul orei 18:20, un bărbat în vârstă de 59 de ani fiind lovit de locomotiva trenului care circula de la Dej la Cluj-Napoca, informează someseanul.ro

Deocamdată nu este clar dacă bărbatul încerca să traverseze liniile de cale ferată și a fost surprins accidental de tren, sau dacă acesta s-a aruncat în fața trenului.

Imediat după incident martorii au sunat la numărul unic de urgență 112, la locul solicitării ajungând în scurt timp echipaje de ambulanță și SMURD, dar și polițiștii.

Ajunși la fața locului, medicii au încercat să salveze viața bărbatului, însă acesta suferise leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat.

”Trenul care circula pe ruta Dej – Cluj-Napoca a surprins în gabaritul căii ferate, în zona podului IRA, un bărbat, care a fost accidentat mortal. Polițiștii investighează împrejurările în care a survenit decesul acestuia”, a declarat Carmen Jucan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.

Potrivit someseanul.ro, oamenii legii desfășoară cercetări pentru a stabili dacă a fost vorba despre un accident sau o sinucidere.

Etichete: dej moarte tren