monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Simplitatea complexă a țăranului român la Muzeul Etnografic

„Privind istoria în ochi. 100 de portrete de țărani transilvăneni” este titlul cu care se prezintă expoziția care dă startul unei serii de evenimente care vor avea loc în cadrul Muzeului Etnografic din Cluj-Napoca cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri.

Pentru a crea o legătură între țăranul transilvănean, cu obrajii rumeniți de soare după o zi de muncă la câmp și cu pâinea în desagă și clujenii pierduți printre click-uri și slide-uri, Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca pune la dispoziție în format virtual 100 de portrete care pot fi accesate pe site-ul instituției. Expoziția virtuală „100 de portrete” conține imagini surprinse de către specialiștii etnografi din cadrul muzeului (Romulus Vuia, Luiza Netoliczka, Teodor Onișor) și de către un colaborator englez al acesteia (Denis Galloway). Majoritatea imaginilor au fost realizate pe clișee de sticlă, iar unele sunt mai vechi de un secol. Țăranii surprinși în naturalețea lor specifică, fără filtre și fără riduri scoase în Photoshop provin din diferite zone ale Transilvaniei și din părți ale Banatului.

„Ne-am gândit la o expoziție virtuală fiindcă poate să aibă un impact mult mai mare decât expoziția fizică. De asemenea, pentru fotografii, acest tip de prezentare este una foarte potrivită. Am constatat că expozițiile de fotografii listate nu atrag întotdeauna foarte mulți vizitatori și ne dorim foarte mult ca mesajul pe care dorim să-l transmitem să ajungă la un public cât mai larg. Credem că este important să oferim publicului imaginea oamenilor care trăiau în Transilvania, a oamenilor care au trăit perioada unirii din 1918 și a României Mari pentru că România dintre 1918 și 1940 nu a fost doar o formă pe hartă ci a fost o țară susținută și locuită de oameni care au trăit cu diferite sentimente momentele istorice din perioada respectivă. Și am considera că e semnificativ să avem nu atât oameni care au făcut ceva, care au jucat un rol mai mic sau mai mare în istorie ci tocmai oamenii care pur și simplu au fost acolo. Acesta este în esență mesajul nostru: țăranii care au fost acolo și care au dus, până la urmă, în spate, totul”, a explicat Tudor Sălăgean, managerul Muzeului Etnografic.

Fotografia surprinde țăranul transilvănean în toată simplitatea lui

În general, fotografia etnografică încearcă să surprindă complexitatea diferitelor fenomene culturale, iar aceste portrete sunt menite să documenteze diferitele particularități fizionomice ale țăranilor, dar și portul lor popular, găteala capului, podoabele. De asemenea, fotografia de hârtie are rolul de a înlesni crearea unei legături personale între etnograf și subiectul cercetării.
Distribuția zonală a imaginilor-portret nu este echilibrată: unele zone, cum ar fi zona Pădurenilor, Țara Hațegului, sunt mai bine reprezentate, altele mai puțin, iar din multe zone etnografice marcante nu dispunem de portrete. Deoarece găteala capului- de maxim interes pentru etnografi - era mult mai spectaculoasă și mai diversă la femei, arhiva noastră conține un număr mult mai mare de portrete feminine. În cadrul acestei serii există însă relativ puține portrete de fete, majoritatea imaginilor reprezentând femei căsătorite, de diferite vârste, unele fotografii surprinzând chiar momentul ritual al trecerii de la statutul de fată la cel de nevastă, prin prezentarea mireselor sau a nevestelor proaspăt „îmbrobodite”.

Deoarece gruparea imaginilor în funcție de anumite criterii ar fi fracționat întregul, am optat pentru prezentarea lor în ordinea intrării în arhivă, cu descrierea aferentă. Pentru a facilita identificarea provenienței fiecărei imagini, am indicat actuala apartenență administrativă. În cele câteva cazuri în care doar județul era specificat în arhivă, am menționat apartenența administrativă interbelică.

Imaginile surprind unicitatea fiecărui personaj

Imaginile prezentate păstrează și ne aduc aproape lumea surprinzător de bogată și de variată a portului tradițional, în special a pieptănăturii și gătelii capului. Elemente ca tipul de pieptănătură, neacoperirea sau modalitatea de acoperire a capului marcau localitatea, zona, starea civilă, statutul social, vârsta. Părul fetelor mari din Oaș, mai ales la ocazii rituale, formează o singură dantelă fină, pe când – la polul opus - părul fetelor din Drăguș (zona Făgăraș) este tăiat scurt, pe cap purtând o pălăriuță cochetă, ornamentată cu un „cicur” (ciucure) mare de lână colorată. Coafura cu „chică” peste fruntea fetelor, răspândită pe un areal mai mare, surprinsă în fotografiile realizate în Țara Hațegului, diferă total de pieptănătura „cu coarne” a nevestelor din aceeași zonă. Acestea din urmă au părul de pe creștet împărțit cu o cărare la mijloc, răsucit în șuvițe subțiri, „sucituri” – am numărat și câte 20 de sucituri pe fiecare parte a feței – care coboară spre ceafă unde sunt strânse în conci. Dacă coafura nevestelor din Hațeg ne impresionează prin finețe și migală, pieptănătura „cu pleteri” a momârlancelor măritate ne surprinde prin robustețea cozilor groase, amplificate cu „vițe” de lână, încolăcite în jurul urechilor. Forma cocului, structura, decorul cepselor constituie marcă identitară zonală. O funcție asemănătoare aveau și acoperitoarele de cap, care ilustrau în plus – prin calitatea sau proveniența materialului – și diferențele de avere și poziție socială între purtătoarele din aceeași zonă. Statusul social era subliniat în cazul femeilor și prin prezența sau absența salbelor, zgărzilor, pieselor de aur sau argint.

Rămase anonime, dar rezistând timpului grație întâlnirii providențiale cu cercetători marcați de empatie, persoanele care ne privesc în ochi ne emoționează astăzi prin forța cu care transmit valorile și simbolurile unei lumi de păstrători ai tradițiilor și moștenirii noastre culturale.