monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Clujenii au apelat la un avocat pentru a-i reprezenta în instanţă împotriva medicului Lucan

Avocatul clujean Dorin Tătaru s-a oferit să-i reprezinte gratuit în instanţă pe cei care au avut de suferit de pe urma medicului Mihai Lucan şi două persoane au apelat la serviciile sale, însă pentru fapte care s-au prescris.

"Deocamdată sunt oameni care m-au contactat cu privire la anumite fapte şi împrejurări petrecute sau săvârşite de dr. Lucan cu mulţi ani în urmă, cazuri cu privire la care nu se mai poate face nimic din punct de vedere juridic, fiindcă faptele s-au prescris", a declarat, joi, pentru Agerpres, Dorin Tătaru.

El a adăugat că, în cazul celor două persoane, faptele s-au petrecut în urmă cu peste 15 ani şi a precizat că termenele de prescriere sunt diferite în materie penală şi civilă.

"Termenul de prescripţie din penal este mai larg, termenul de prescripţie din civil este mai scurt, 3 ani de la data la care ai luat la cunoştinţă de un prejudiciu. În penal, în funcţie de infracţiune şi de pedeapsă, termenul diferă. Nu orice malpraxis este infracţiune. Poate fi malpraxis pentru care să soliciţi despăgubiri civile sau poate fi un malpraxis care poate îmbrăca, pe latura penală, forma unei infracţiuni sau a altei infracţiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi aşa mai departe", a explicat avocatul clujean.

Dorin Tătaru s-a oferit, pe pagina de socializare a deputatului Emanuel Ungureanu, să-i reprezinte pro bono în instanţă pe toţi cei care au avut de suferit în relaţia cu medicul Mihai Lucan.

"Dorin Tătaru a mi-a scris pe pagina mea de Facebook. Apreciez foarte mult că oamenii încep să vorbească, îi încurajez să meargă la procurorii DIICOT şi să spună tot ce ştiu în legătură cu mita pe care o cerea Lucan pentru a-i pune pe liste de aşteptare (...) şi apreciez solidaritatea avocatului Tătaru cu victimele lui Lucan şi faptul că vrea să-i sprijine pro bono în instanţă", a declarat Emanuel Ungureanu.

Dorin Tătaru a mai spus că specializarea sa e pe dosare de culpă medicală şi că a reprezentat în instanţă şi alte persoane cu asemenea cazuri.

"M-a determinat faptul că există victime ale sistemului medical care nu au posibilităţi materiale şi care nu ştiu că pot să facă ceva sau nu-şi permit să facă ceva împotriva unor medici. În general, victimele de malpraxis sunt oameni care nu au bani, sunt oameni fără posibilităţi materiale", a menţionat Dorin Tătaru.

Medicul Mihai Lucan este cercetat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei, el fiind suspectat că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.