Actualitate

Autobuz etajat pentru turişti la Turda

<p />Traseul vizează obiective turistice precum Salina Turda, Muzeul de Istorie şi monumentul lui Mihai Viteazul. 

Turiştii care vizitează Turda vor putea vedea, de la jumătatea acestei luni, obiectivele din oraş şi împrejurimi dintr-un autobuz etajat.

Noul autobuz este supraetajat şi este conceout după modelul “estivalului” care circulă în Constanţa sau la Bucureşti şi a costat Serviciul de Transport Public (STP) Turda aproximativ 208.000 euro.
Preţul uni bilet va fi acelaşi ca şi în cazul celorlalte rute, acesta urmând să fie pus în funcţiune din a doua jumătate a lunii august. „Autobuzul va fi întâlnit pe străzile din Turda în cel mai scurt timp, imediat ce lucrările de refacere a carosabilului, care se apropie de finalizare pe străzile principale, vor permite accesul acestui mijloc de transport mai dificil de manevrat datorită înălţimii sale de 4 metri. Autobuzul va circula pe toate traseele STP, astfel încât toţi cetăţenii oraşului să poată beneficia de noile condiţii de călătorie, iar tariful va fi cel practicat şi pe restul mijloacelor noastre de transport”, a declarat Dan Mostecky, directorul punctului de lucru de la Turda al Societăţii de Transport Public.


Un bilet costă 1,8 lei şi este valabil o oră pe toate traseele. Potrivit reprezentanţilor STP Turda, această tarifare orară este în beneficiul locuitorilor care reuşesc în acest fel să facă mai multe călătorii pe parcursul unei ore. De exemplu, pot să facă un drum pentru a-şi rezolva o problemă şi să se întoarcă acasă cu acelaşi bilet, în decursul unei ore.

Autobuzul etajat va putea transporta până la 63 de persoane pe scaune, dintre care 38 vor putea lua loc pe puntea superioară.


În România, mai există mijloace de transport asemănătoare la Constanţa, Braşov, Bucureşti şi Albă Iulia.

Ultimele Stiri
abonare newsletter