monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Când se va putea circula pe autostradă între Cluj și Oradea

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri, la Oradea, că proiectul autostrăzii Suplacu de Barcău-Borş va fi împărţit în trei sectoare, care se vor licita separat, pentru a se evita atribuirea lucrării către "un constructor neserios" şi a adăugat că, până la finele anului 2020, se va putea circula pe autostradă între Oradea şi Cluj.

"În cursul serii de ieri (joi-n.r.) s-a transmis către ANAF pentru a fi evaluat şi ridicat pe sistemul SEAP tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău-Borş. Proiectul, în valoare de un miliard, va fi împărţit în trei secţiuni, se vor licita separat, pentru a nu mai avea şi pentru a întâmpina problemele pe care le-am avut anii trecuţi, când am avut un constructor neserios", a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Răzvan Cuc.

Ministrul şi-a exprimat convingerea că astfel va exista o mobilizare mult mai bună şi nu se vor bloca lucrările, precizând totodată că "firma neserioasă" se află pe lista neagră şi nu va mai putea participa la licitaţii timp de doi ani.

"Acesta este mecanismul cu care vom lucra de acum înainte în cadrul ministerului Transporturilor. Nu ne vom opri aici, vom mediatiza foarte intens inclusiv lista contestatarilor de meserie. Vom ţine la termen şi calitatea lucrărilor, nu mai facem rabat la acestea în relaţia antreprenor - stat", a precizat ministrul.

Ştefan Ioniţă, directorul general al Companiei Naţionale Administrare a Infrastructurii Rutiere, a precizat sectorul bihorean al autostrăzii a fost împărţit în trei loturi "cu mare atenţie pentru racordarea cu viitoarea autostradă ungară", pentru care este prevăzut un prim sector de cinci kilometri care să facă legătura între graniţă şi judeţul Biharia.

"Noi spunem că, prin termenele pe care le-am impus (...) pentru un prim sector de cinci kilometri, care să facă legătura între graniţă şi Biharia, cu descărcare în Biharia, în DN 79, să fie gata chiar înainte ca partea ungară să ajungă la graniţă, urmând celelalte sectoare de 25, respectiv 30 de km. Un prim sector Suplacu de Barcău-Chiribiş este într-o stare de 50%, are ca termen şase luni pentru proiectare, 18 luni execuţia. Le-am gestionat în aşa fel ca să avem succes, termenele sunt stipulate clar în contract. Am avut autorizaţie de construcţie când a fost antreprenor Bechtel, de aceea cred că şi autorizaţia va merge mai repede. Estimăm că până la finele anului vom avea antreprenori, astfel încât, coroborate termenele, în 24 de luni, să avem întreg sectorul gata. Între Oradea şi Cluj, aşa cum v-a spus şi domnul ministru, vom circula până la finele anului 2020", a declarat Ştefan Ioniţă.