Actualitate

Bărbatul din Dej, bănuit că a violat o tânără, a fost ARESTAT PREVENTIV

La începutul săptămânii, o tânără a fost violată în drum spre locul de muncă. Aceasta aștepta într-o stație un autobuz, dar un bărbat aflat prin zonă la volanul unui autoturism s-a oferit să o ducă la destinație.

Când mai avea doar câțiva kilometri până la Jucu, acolo unde se află fabrica în care lucrează tânăra, șoferul a deviat de la traseu pe un drum lateral și sub amenințări a obligat-o pe aceasta să întrețină relații sexuale cu el, scrie dejeanul.ro

“În urma depistării şi reţinerii bărbatului din Dej, suspectat de săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate, magistraţii au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă penru 30 de zile”, au declarat vineri reprezentanţii IPJ Cluj.


"În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii l-au depistat pe bărbatul, în vârstă de 31 de ani, suspect de săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal", au declarat miercuri seara reprezentanții IPJ Cluj.

Potrivit acestora, bărbatul se ascundea într-o livadă de pe raza municipiului Dej.


În trecut, acesta a mai fost condamnat tot pentru viol.

CITEŞTE ŞI


Bărbatul din Dej, bănuit că a violat o tânără, a fost găsit. Unde se ascundea

CITEŞTE ŞI


Caz halucinant în județul Cluj. Tânără, violată în drum spre locul de muncă

Ultimele Stiri
abonare newsletter