monitorulcj.ro Menu

Actualitate

De ce scapă unii inculpaţi de acuzaţia de abuz în serviciu. Explicaţia lui Cristi Danileţ

Judecătorul Cristian Danileţ explică faptul că infracţiunea de abuz în serviciu nu este dezincriminată, aşa cum s-a speculat în urma deciziilor instanţelor din Alba Iulia şi din Cluj, în două dosare în care un condamnat, respectiv 4 inculpaţi pentru abuz în serviciu au scăpat de această acuzaţie, condamnatul urmând să fie eliberat.

Danileţ explică faptul că instanţele au aplicat pur şi simplu interpretarea dată de Curtea Constituţională în iulie 2016, care arată că abuzul în serviciu trebuie să se raporteze doar la fapte care încalcă o lege sau o ordonanţă a Guvernului. În cazurile de faţă, era vorba de o hotărâre de guvern (la Alba Iulia) şi de un contract.

Eliberarea unui condamnat la închisoare pentru o faptă de abuz în serviciu, decisă ieri de Curtea de Apel Alba Iulia, nu înseamnă că această faptă a fost dezincriminată, ci că instanţa a pus în aplicare interpretarea dată de Curtea Constituţională în iulie 2016, când a decis că infracţiunea de abuz în serviciu se aplică doar în cazul încălcării prevederilor unei legi sau ordonanţe a Guvernului, explică judecătorul Cristian Danileţ, potrivit gandul.info. În cazul respectiv, cel inculpat încălcase prevederile unei hotărâri de Guvern, în timp ce în cazul inculpaţilor de la Cluj, ei erau acuzaţi că au încălcat prevederile unui contract de performanţă la nivelul Electrica, conform avocatului acestora.

„În iulie 2016 a apărut decizia 405/2016 a CCR care spune că nu orice încălcare de atribuţii poate duce la sancţionare pentru abuz în serviciu, ci numai a celor prevăzute într-o lege, ordonanţă a Guvernului sau ordonanţă de urgenţă a Guvernului. Împotriva acestei condamnări, după apariţia deciziei CCR, a fost exercitată o contestaţie la executare care a fost admisă pe considerentul că este vorba de încălcări ale atribuţiilor prevăzute într-o hotărâre de Guvern, or – din iulie 2016 – aceasta nu mai constituie infracţiune”, explică judecătorul.

„Astfel, chiar dacă Parlamentul/Guvernul încă nu a clarificat textul de lege ce incriminează abuzul în serviciu, magistraţii sunt obligaţi să aplice la actuala reglementare interpretarea dată de Curtea Constituţională, nicidecum să considere că nu mai există în cod infracţiunea de abuz în serviciu”, mai adaugă Danileţ.

Judecătorul arată că OUG 13 nu are nicio legătură cu deciziile luate de cele două instanţe şi că Guvernul a făcut mult mai mult prin această ordonanţă, decât să aducă clarificările cerute de CCR la infracţiunea de abuz în serviciu.

„Guvernul invocase pretextul existenţei deciziei CCR nu doar pentru a clarifica textul în sensul cerut de CCR, ci şi pentru a dezincrimina faptele de abuz în serviciu cu prejudiciu sub 200.000 lei, pentru a reduce la jumătate sancţiunile pentru abuzul în serviciu indiferent de prejudiciul produs şi pentru a exclude de la răspundere penală pe cei ce au comis abuz în serviciu prin adoptare de acte normative de orice fel. Mai precizez că numai dacă un text de lege este declarat neconstituţional, el trebuie corectat de Parlament în 45 zile, altfel este eliminat din legislaţie – art. 147 alin.1 din Constituţie. Acest lucru nu se întâmplă când este o decizie de interpretare, cum e cea de faţă. Chiar dacă textul care incriminează abuzul în serviciu ar fi fost pus în acord cu decizia CCR de vara trecută, soluţia de la Alba-Iulia ar fi fost aceeaşi”, explică Danileţ.