monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Undă verde pentru modernizarea terminalului de la Aeroport şi pentru o nouă platformă de staţionare aeronave

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe, a eliberat două certificate de urbanism necesare pentru elaborarea documentației pentru autorizarea construirii platformei de staționare aeronave și suprafețe de handling aferente la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj şi pentru modernizare terminalului plecări.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Cluj, “pentru a crea premisele creșterii numărului de mișcări pe aeroport și pentru a diversifica numărul de aeronave care pot fi deservite, Aeroportul clujean trebuie să își suplimenteze numărul de poziții de staționare aeronave cu o capacitate portantă suficientă pentru accesul tuturor tipurilor de aeronave de categoria C, iar în perspectivă de categoria D sau E”.

“Aceste etape sunt necesare pentru modernizarea aeroportului și primirea a aproximativ 3 milioane de pasageri în 2017 și până la 5 milioane de pasageri în următorii 5 ani. Eliberarea acestor certificate de urbanism reprezintă o serie de paşi concreţi întreprinşi în vederea dezvoltării infrastructurii Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj - una dintre priorităţile forului administrativ judeţean. Demersurile întreprinse în vederea realizării acestei noi investiţii vor contribui considerabil atât la creşterea calităţii serviciilor oferite participanţilor la traficul aerian, cât şi la asigurarea unui transport eficient al călătorilor şi al mărfurilor, în condiţii de maximă siguranţă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.