monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Consiliul Judeţean prelungeşte agonia Cluj Arena. Boc nu va pune mâna prea curând pe stadion

Luna trecută, consilierii judeţeni decideau dizolvarea societăţii Cluj Arena şi votau trecerea stadionului din domeniul privat al județului Cluj în domeniul public al acestuia, începând cu data de 1 noiembrie, pentru ca mai apoi, obiectivul să fie transferat la Primărie. Între timp, datele problemei s-au schimbat.

sursa foto numaiu.ro

Consilierii judeţeni sunt chemaţi săptămâna viitoare să voteze două proiecte importante legate de Cluj Arena, unul ce priveşte prelungirea termenului de intrare a stadionului în domeniul public al judeţului şi altul, privind înființarea unei noi direcții de specialitate în cadrul Consiliului Judeţean care va asigura administrarea obiectivului.

Iniţial, contractul de asociere în participaţiune încheiat între Consiliul Judeţean Cluj şi Societatea Cluj Arena SA în vederea exploatării stadionului trebuia să înceteze la data de 31 octombrie, acum s-a decis ca acesta să înceteze cu data de 21 decembrie. Ca o consecinţă, trecerea imobilului din domeniul privat al județului Cluj în domeniul public al acestuia, va opera, potrivit Consiliului Judeţean, la data de 22 decembrie.

“Având în vedere faptul că, activitatea de administrare şi exploatare a imobilului Cluj Arena este una complexă şi care se desfăşoară în regim de continuitate, motiv pentru care, pentru a nu apărea sincope în desfăşurarea evenimentelor contractate sau programate sau în desfăşurarea relaţiilor contractuale aflate în derulare, este necesară stabilirea unei perioade tranzitorii în care să se realizeze demersurile necesare pentru administrare: modificarea organigramei, organizarea concursurilor, paza stadionului etc (...) Având în vedere faptul că se va modifica organigrama şi statul de funcţii al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Cluj, prin înfiinţarea unei structuri de administrare a stadionului iar organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de personal contractual în direcţia nou înfiinţată va fi la o dată ulterioară, considerăm că termenul iniţial de 1 noiembrie, când stadionul ar fi trebuit să treacă în domeniul public al judeţului, trebuie  prelungit până la data 22 decembrie”, se arată în referatul de aprobare al proiectului.

Practic, de abia din luna decembrie Consiliul Judeţean se va ocupa de administrarea Cluj Arena până când, printr-un nou proiect de hotărâre, se va decide dacă Cluj Arena va fi transferat către Primărie.

Termen mai lung să îl convingă pe Vakar?

Rămâne de văzut dacă proiectul privind cedarea Cluj Arena către Primărie va trece de votul consilierilor. Pentru ca acest proiect să treacă, fiind vorba de patrimoniu, este nevoie de votul a 2/3 din numărul consilierilor judeţeni, adică să fie prezenţi şi să voteze "pentru" toţi consilierii PNL şi cei de la UDMR.

Surpriza ar putea veni de la actualul vicepreşedinte al CJ Cluj, Vakar Istvan, care a precizat că încă nu e decis dacă votează proiectul privind cedarea cu titlul gratuit a stadionului în proprietatea Primăriei. Vakar spune că problema trebuie analizată şi discutată pentru a se vedea dacă este cea mai bună variantă pentru judeţ şi dacă nu sunt alte variante mai bune de administrare a noii arene a Clujului.

CJ Cluj angajează zeci de oameni pentru a sta pe Facebook şi vizite la stadion

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe a propus înființarea în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Cluj a unei direcții de specialitate, cu personal contractual, care va asigura administrarea și exploatarea stadionului ”Cluj Arena” numită Direcția de Administrare și Exploatare a stadionului ”Cluj Arena”.

Direcția va fi condusă de un director care va avea în subordine următoarea structură: compartimentul administrare și funcționare cu un număr de 17 posturi din care 15 nou înființate și 2 posturi de îngrijitor mutate de la Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Cluj (fostul RAADPP) şi compartimentul pază și securitate cu un număr de 12 posturi nou înființate care asigură securitatea şi integritatea imobilului.

Printre obligaţiile acestei noi direcţii înfiinţate se numără administrarea imobilului stadionului ”Cluj Arena”, programarea/organizarea/participarea la desfăşurarea de evenimente sportive, socio-culturale, asigurarea activităţilor legate de instalarea şi întreţinerea turnicheţilor, asigurarea funcţionării sistemului de sonorizare tribune şi adresare publică, administrarea paginii web, facebook a sStadionului ”Cluj Arena” sau asigură activitatea de vizitare a stadionului.

“Noul stat de funcții presupune majorarea numărului de posturi din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Cluj la 283 de posturi cu 28 mai mult faţă de cele 255 posturi aprobate în ultimul stat de funcţii al Consiliului Judeţean Cluj. Impactul financiar asupra bugetului judeţului constă în creșterea cheltuielilor de personal pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Cluj prin înființarea celor 25 de posturi din cadrul noii direcții”, se arată în proiectul de hotărâre.

Epopeea Cluj Arena

În 2011, în timpul primului mandat al lui Alin Tişe s-a aprobat înfiinţarea, în asociere cu Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Cluj (n.red. RAADPP, în prezent desfiinţată), a Societăţii Comerciale „Cluj Arena" SA.

În 2014, a venit o decizie a Curţii de Conturi care statua faptul că în perioada 2011-2014, nu au fost plătite taxa pe clădiri în valoare de 5.659.216 lei şi taxa pentru terenuri în valoare de  148.439 lei. În 2015, municipiul Cluj-Napoca, Direcţia de Impozite şi Taxe locale, a emis un titlu executoriu prin care solicită achitarea sumei de 14.925.531 lei cu titlu de taxă pe clădiri şi taxă pe teren.

Decizia Curţii de Conturi a fost contestată de către S.C. Cluj Arena SA, însă în octombrie 2015,  instanţa de fond a respins cererea, soluţia fiind irevocabilă.

Rămâne de văzut dacă la şedinţa de luni consilierii judeţeni vor discuta despre ce se va întâmpla cu datoria pe care societatea care administrează Cluj Arena, care va intra în faliment în luna decembrie, o are, în sarcina cui vor rămâne cele 3,3 milioane de euro din taxe şi impozite neplătite după dizolvarea SC Cluj Arena SA.

Din luna decembrie societatea Cluj Arena va rămâne fără obiect de activitate, adică practic ea nu va mai exista.

În aceste condiţii, se ridică întrebarea legitimă cui îi va cere Primăria să plătească datoria de 3,3 milioane de euro? Consiliului Judeţean Cluj? E greu de crezut că societatea va face rost de 3,3 milioane de euro până pe 21 decembrie când practic ea va dispărea de pe piaţă, potrivit hotărârii de Consiliu Judeţean, astfel modificată (iniţial, data era 31 octombrie).

Niciun consilier judeţean, fie de la putere, fie din opoziţie, nu este interesat de acest subiect.

Cu alte cuvinte, Consiliul Judeţean este cu un pas mai aproape de a ceda cu titlu gratuit către Primăria Cluj-Napoca un obiectiv în valoare de 45 milione de euro, cât a costat ridicarea Cluj Arena.

“Dacă e vorba de datorii, cei care le pretind să ni le ceară. Să le ceară societăţii Cluj Arena. Dacă societatea va avea aceşti bani, îi va plăti, dacă societatea nu îi va avea, nu îi va plăti. În momentul în care obiectul din contractul de asociere dispare, societatea nu mai are obiect de activitate”, spunea Alin Tişe.

De cealaltă parte, a fost nevoie de două şedinţe, dintre care una extraordinară, pentru ca primarul Emil Boc să-i convingă pe consilierii locali să voteze proiectul de hotărâre privind prelurea Cluj Arena în proprietatea Primăriei.