monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un tată din Cluj şi fiul său au murit înecaţi în Marea Neagră

Marea continuă să facă victime, în rândul turiştilor. Un clujean a decedat, iar fiul său este de negăsit.

Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa au fost solicitaţi să intervină, luni după-amiază, în Mangalia, unde un bărbat de 45 de ani, din judeţul Cluj, s-a înecat. El a fost scos din apă inconştient, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare. Elicopterul SMURD a fost solicitat să-l transporte pe bărbat la spital, timp în care medicii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa se luptau să-i salveze viaţa. Din păcate însă, victima aflată în stare instabilă, a pierdut lupta cu viaţa. 

Soţia victimei şi-a recunoscut soţul şi a avertizat autorităţile asupra fiului dispărut în mare, în vârstă de 17 ani. O echipă de scafandri a început căutările adolescentului, însă fără succes până în prezent. Potrivit autorităţilor, şansele băiatului de a fi găsit în viaţă sunt extrem de reduse. Cei trei sunt din Dej.

Mesajele de condoleanţe au început să apară pe contul de Facebook al adolescentului. “Ne sunt sufletele împietrite de durere la aflarea veştii dispariţiei nedrepte a celui care a fost un prieten . I-am cunoscut, i-am apreciat, l-am admirat! Vom rămâne veşnic în amintirea noastră! Suntem alături de familiile îndoliate. Sincere condoleanţe familiei Butuza”, a spus pe Facebook o apropiată a familiei.

Adolescentul şi-a serbat ziua în data de 20 august.

Salvamarii din sudul litoralului au arborat, luni, steagul roşu în condiţiile în care marea este agitată şi curenţii sunt puternici. Conform reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, în timpul sezonului estival, până luni, 14 oameni au murit înecaţi.