monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Cum au încercat bucureştenii să strice cheful VIP-urilor la Untold. De unde a plecat isteria atentatului terorist de sâmbătă noaptea

Untold este deja un fenomen în Cluj unde sute de mii de oameni amatori de muzică din toate colţurile lumii au venit la cel mai impresionant festival de muzică din România. Totuşi, sâmbătă noaptea, cu câteva ore înainte de a intra Armin van Buuren pe scenă, printre petrecăreţi s-a răspândit zvonul conform căruia în timpul concertului se va organiza un atentat terorist.

Public în Ziua 3 Untold 2016. Foto Saul Pop

“Isteria” s-a declanşat în zona VIP a Cluj Arena, după ce mai multe persoane din acea zonă ar fi primit pe telefoanele mobile sms-uri că urmează să aibă loc un atac terorist. Zvonul s-a dovedit a fi nefondat.

Potrivit unor surse, acele mesaje ar fi venit din partea unor bucureşteni, probabil invidioşi că alţii se distrau mai bine decât ei, şi nu au fost altceva decât o “glumă proastă”, dovadă fiind că forţele de ordine nu au intervenit. Mai mult, printre participanţii la festival, incidentul a rămas fără ecou, tinerii continuând să se distreze. Nimeni nu a luat în serios mesajul respectiv şi nu a părăsit stadionul.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj spun că nu s-a primit niciun telefon la 112 prin care să se fi anunţat un posibil atac terorist. “La un moment dat, s-a înregistrat un apel telefonic la 112 prin care o persoană a întrebat dacă nu cumva e un atentat. Această persoană nu poate fi sancţionată, având în vedere că a adresat o simplă întrebare”, au precizat aceştia.

Organizatorii festivalului Untold au declarat pentru Monitorul de Cluj: “Nu avem cunoştinţă despre acest gen de informaţii. Au fost doar speculaţii”.

În cea de-a treia zi a festivalului, pe Cluj Arena s-au aflat 80.000 de oameni.

Printre invitaţii aflaţi în zona VIP s-au aflat Cătălin Botezatu, Cabral, fostul primar al Clujului Sorin Apostu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Vakar Istvan, Cornel Ilie, Mihai Petre, cântăreaţa Giulia Anghelescu şi Vlad Huidu, fratele realizatorului TV Şerban Huidu.