monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Festivalul Untold, la care sunt aşteptate 350.000 de persoane, începe joi la Cluj

Festivalul Untold, la care organizatorii estimează participare a 350.000 de persoane, va începe joi la Cluj-Napoca. Principala scenă a festivalului, care este în prezent unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen din ţară, va fi cel mai mare podium amenajat în România, depăşindu-l ca suprafaţă pe cel de anul trecut, care a fost construit pe acelaşi amplasament, respectiv stadionul Cluj Arena.

Potrivit organizatorilor scena va avea o înălţime de 28 de metri şi o deschidere de 120 de metri, urmând să fie amplasat un număr dublu de echipamente faţă de prima ediţie a festivalului, care a fost anul trecut, când Cluj-Napoca a deţinut titlul de "Capitală Europeană de Tineret", iar Untold a fost principalul eveniment al acestei manifestări.

"Vom avea o producţie mai impresionantă decât cea de anul trecut. Scena principală de pe stadionul Cluj Arena va fi cea mai mare amplasată în România, cu decor şi echipamente, având o înălţime de 28 de metri şi o deschidere de 120 de metri. Vom avea un număr dublu de echipamente faţă de anul trecut, vom avea lasere, focuri de artificii, lumini pe întreg perimetrul stadionului, ecrane mai mari la scenă", a spus directorul general al Untold, Bogdan Buta.

Una dintre atracţiile festivalului va fi prezenţa, pe scenă, ca DJ, a lui Hodor, personajul din "Game of Thrones". Actorul Kristian Nairn, care interpretează acest personaj este pasionat de muzica house şi este, de mai bine de cinci ani, un DJ extrem de cunoscut în cluburile din Marea Britanie şi nu numai, pentru show-urile sale Rave of Thrones şi 7 Sessions.

La ediţia din acest an sunt aşteptaţi să urce, pe cele 10 scene ale Festivalului Untold, peste 150 de artişti atât din România cât şi din întreaga lume.

În acest an, conceptul creativ al festivalului porneşte de la poveştile nespuse ale Transilvaniei.

"În acest an ne-am dorit să exploatăm mitologia nopţii, acolo unde Transilvania se înscrie cu succes datorită sutelor de legende povestite sau scrise. (...) Forţa festivalului vine tocmai din istoria regiunii, Clujul fiind şi în trecut şi în prezent polul de interes al Transilvaniei", susţin organizatorii pe site-ul festivalului.

Astfel, potrivit sursei citate, personajul principal care face posibilă legătura dintre cele două lumi este Magicianul, singurul care poate călători în timp şi poate aduce magia trecutului în prezent. Magicianul are la îndemână simboluri specifice transilvănene. La fel, Oglinda este portalul care trasează graniţa dintre lumi, Luna este cea care luminează tot ceea ce este nevăzut, Constelaţia Lira, fiind harpa lui Orpheus, poate trezi la viaţă orice prin muzica ei, Copacii însufleţiţi, zânele şi celelalte elemente vin să completeze atmosfera de magie şi povestea. Toate aceste simboluri se vor regăsi în festival în decoraţiuni şi activări.

Dat fiind faptul că organizatorii se aşteaptă, la această ediţie, la o participare mai numeroasă decât cea de anul trecut, anul acesta vor fi mult sporite şi măsurile de securitate, atât pentru a se asigura o bună desfăşurare a concertelor, dar şi din cauza contextului internaţional.

Astfel, 900 de jandarmi, poliţişti, pompieri şi piloţi ai M.A.I. vor acţiona în sistem integrat pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică.

"Pentru bună desfăşurare a acestui eveniment, la care organizatorul estimează prezenţa a peste 350 de mii de participanţi, Jandarmeria, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au luat măsuri suplimentare în vederea asigurării şi menţinerii ordinii publice, prin intensificarea acţiunilor de patrulare şi acţiuni preventive, atât în proximitatea locului de desfăşurarea a evenimentului, cât şi în zonele de cazare şi pe traseele care converg către locaţia evenimentului', se arată într-un comunicat al Grupării Mobilă de Jandarmi Cluj-Napoca transmis miercuri.

În toată perioada festivalului, care se desfăşoară între 4 şi 7 august, reprezentanţii forţelor de ordine publică vor executa misiuni de patrulare ce vizează menţinerea şi asigurarea ordinii publice, în zona gărilor, aeroportului, în mijloacele de transport în comun, precum în zonele de cazare a turiştilor români şi străini.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Cluj va monitoriza şi evalua tipurile de risc aflate în domeniul său de competenţă, fiind în măsură să execute, la nevoie, operaţiuni de evacuare a persoanelor, de stingere a incendiilor, descarcerare şi acordare a primului ajutor medical de urgenţă.

Pe timpul desfăşurării acestui eveniment, un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. va survola zona, cu misiunea de a monitoriza şi transmite în timp operativ datele şi imaginile necesare pentru bună desfăşurare a acestui eveniment.

Pentru acest eveniment, municipalitatea a impus anumite restricţii de circulaţie în zona stadionului, transportul în comun funcţionând pe cinci linii, pe timpul nopţii.

A doua ediţie a Festivalului Untold va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 4 - 7 august. Principalele concerte aşteptate sunt ale Hardwell, Tiesto, Dimitri Vegas & Like Mike, Armin Van Buuren, Afrojack, Martin Garrix. Organizatorii estimează un public de peste 300.000 de persoane.

Prima ediţie Untold a atras, în 2015, în Cluj-Napoca peste 240.000 de oameni prezenţi la cele patru zile de festival, care a reunit peste 150 de artişti. Untold a primit în 2015 premiul "Best Major European Festival" încă de la prima ediţie.