Actualitate

EXCLUSIV: FILMARE SPECTACULOASĂ a incendiului de la groapa de gunoi a Primăriei. După o noapte întreagă, incendiul nu a fost stins

Un incendiu de proporții a cuprins sâmbătă seara groapa de gunoi temporară a Primăriei.

UPDATE

Pompierii ISU Cluj acţionează de peste 12 ore, cu şase autospeciale, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit sâmbătă seara pe rampa de gunoi de la Pata Rât, autorităţile sesizând Poliţia întrucât există suspiciuni că focul ar fi fost provocat.

”Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara pe rampa temporară de gunoi de la Pata Rât, fiind afectată o suprafaţă de teren de circa un hectar. Iniţial, au fost trimise pentru intervenţie două autospeciale, iar duminică dimineaţă numărul lor a ajuns la şase. Din cauza naturii materialelor, deşeuri de diverse tipuri, este foarte periculos ca acestea să fie mutate astfel încât să se ajungă la focarul incendiului şi trebuie să folosim multă apă încât aceasta să se infiltreze până la bază pentru stingerea incendiului. În cele peste 12 ore de intervenţie s-au folosit peste 250 de tone de apă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Andrei Biriş.


Primarul Emil Boc a declarat, duminică, că în acest caz a fost sesizată şi Poliţia.

”Duminică dimineaţă au rămas mici focare de incendiu în interiorul rampei care se pot redeschide, dar pompierii le supraveghează în continuare. Conducerea ISU a mobilizat resursele necesare pentru a împiedica extinderea incendiului. Traficul aerian de pe aeroport nu a fost afectat, iar programul de ridicare a gunoaielor din oraş a fost respectat. Administratorul rampei de deşeuri, RADP, a depus plângere penală la Poliţie în vederea identificării celor care au provocat acest incendiu, existând suspiciuni că a fost un incendiu provocat deliberat”, a precizat Boc.


Incendiul a curpins toată coasta dealului pe care se depozitează gunoiul și degajă un fum înecăcios în zona de est a Clujului până în Apahida. Popmpierii au intervenit inițial cu două autospeciale, iar ulterior s-a ajuns la 5 mașini, încercând să se împiedice extinderea incendiului și limitarea efectelor acestuia. În rampă a fost adus și un buldoexcavator de dimensiuni mari, cu care se încearcă acoperirea cu pământ a focarului de incendiu.

Incendiul are loc la rampa de gunoi temporară făcută de primarul Emil Boc ca o soluție provizorie pentru depozitarea deșeurilor, în urma eșecului CMID.


În urmă cu trei săptămâni, un incendiu asemănător a cuprins rampa de gunoi aflată în administrarea Consiliului Județean, iar focul a distrus un buldoexcavator al SC Nord Conforest, firma care a câștigat contractul pentru închiderea rampei.

Interesant este că ambele incendii au avut loc în weekend, ceea ce ridică suspiciunea rezonabilă că ar putea fi vorba de un foc pus intenționat, care a scăpat de sub control. Această metodă a fost folosită adesea în trecut pentru a reduce cantitatea de deșeuri din rampa de gunoi.


Este foarte puţin probabil să fie vorba de o autocombustie având în vedere faptul că în ultimele zile a plouat abundent.

Rampa de gunoi temporară a municipiului Cluj-Napoca, amenajată în apropierea celei închise de la Pata Rât, tinde tot mai mult să devină permanentă, după ce RADP mai construieşte o a patra platformă pe lângă cele trei existente deja. Iniţial, autorităţile spuneau anul trecut în octombrie că această soluţie este pentru 7 luni.

abonare newsletter