monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Autostrada Transilvania – Moldova „merge mai departe”

Proiectul unei autostrăzi între Moldova și Transilvania „merge mai departe”, urmând a fi inclus în Master Planul pentru transporturi, a declarat vicepremierul Vasile Dîncu, duminică seara, la Focșani, unde a fost prezent la festivitățile prilejuite de împlinirea a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române.

sursa foto: CNADNR

„Eu cred că în 2018, atunci când vom aniversa 100 de ani de stat național unitar, munții noștri vor fi străpunși de două artere moderne. Una din sudul țării către Transilvania și alta din Moldova către Transilvania”, a precizat vicepremierul.

Vasile Dîncu a mai spus că „în condițiile în care cele două proiecte nu se vor realiza, atunci înseamnă că a trecut un secol degeaba, iar unirea nu este definitivă”, afirmând că „unirea nu se face numai prin discursuri și promisiuni neonorate”.