Actualitate

2015, anul proiectelor cu fonduri europene neîncheiate. Va plăti Primăria din bugetul local pentru finalizarea acestora?

Proiectele cu fonduri europene derulate de Primăria Cluj-Napoca aveau ca termen de finalizare sfârşitul anului 2015.

Foto arhivă Foto arhivă

Anul trecut, Primăria Cluj-Napoca a transformat tot oraşul în şantier pentru a termina la timp toate proiectele cu fonduri europene. Cu toate acestea, termenul limită, 31 decembrie 2015, nu a fost respectat pentru majoritatea proiectelor. În aceste condiţii, lucrările ar putea fi duse la bun sfârşit cu bani din bugetul local.

Construirea Centrului Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative (CREIC) de pe dealul Lomb va fi gata abia anul acesta. Firma care trebuia să construiască CREIC, Valve International a intrat în faliment, lucrările au fost oprite şi a fost organizată o nouă licitaţie pentru desemnarea unui alt constructor. Acum, lucrarea este abia în stadiul de 60%. Trebuie menţionat că termenul iniţial pentru finalizarea acestei investiţii a fost iunie 2015, ordinul de începere a lucrărilor fiind transmis constructorului în 10 iunie 2013. Valoarea proiectului este de peste 58 milioane lei, jumătate din finanţare fiind din fonduri europene şi jumătate din bugetul local.


Pe dealul Lomb, proiectele o iau la vale

Tot pe dealul Lomb se construieşte şi centrul de sprijinire a afacerilor TEAM. Şi această investiţie este în întârziere. Totuşi, în comparaţie cu CREIC, se află într-o etapă mai avansată: 90% din proiect este realizat. În cazul TEAM, nu a fost respectat termenul de finalizare din cauza unor alunecări de teren. Valoarea proiectului este de aproximativ 37 de milioane lei. Ordinul de începere a lucrărilor a fost transmis în 2 iunie 2014, având ca termen de finalizare, iulie 2015.

Alunecările de teren au afectat şi construirea drumului de legătură între oraş şi cele două proiecte din Lomb. Deşi lucrările au început în urmă cu o jumătate de an, până acum a fost realizat mai puţin de 10% din proiect. În decembrie, Primăria a demarat procedurile pentru organizarea unei licitaţii pentru realizarea lucrărilor de consolidare a terenului.


Modernizarea străzilor, întârziată

În noiembrie, trebuia încheiată modernizarea tramei stradale de acces în zona industrială, dar lucrările sunt finalizate doar în proporţie de 75%. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost încheiat cu asocierea Diferit & Kiat Group Construct care s-a angajat să modernizeze următoarele străzi: Calea Baciului şi amenajare sens giratoriu la intersecţia cu str. Corneliu Coposu şi Tudor Vladimirescu,     str. Oaşului - tronsonul cuprins între str. Decebal şi Valea Chintăului, bd. Muncii de la intersecţia cu str. Oaşului până la Sinterom, respectiv de la intrarea în CUG până la str. Cpt. Grigore Ignat, str. Plopilor între str. Primăverii şi Splaiul Independenţei.

Pe Splaiul Independenţei, lucrările vor continua şi în 2016.


Bike Sharing, terminat parţial

Proiectul cu fonduri europene, Bike Sharing a fost dat în folosinţă în luna noiembrie a anului trecut. La aproximativ, o lună a fost tras pe tuşă, bicicletele putând fi folosite abia din primăvara acestui an.

Cu toate că a fost inaugurat, mai trebuie să se lucreze la pistele din Apahida.


Bike Sharing trebuia să fie gata încă din 2013, dar contestaţiile la diverse licitaţii au dus la blocaje.

abonare newsletter