Actualitate

Organizatorii Electric Castle sar la gâtul autorităţilor: Fără infrastructură nu ne putem dezvolta. Nu e normal ca două autobuze să nu poată să treacă unul pe lângă altul

Organizatorii festivalului Electric Castle au prezentat joi o parte din surprizele de anul viitor, dar şi primul cap de afiş, trupa islandeză Sigur Ros. Directorul artistic al Electric Castle, Teodor Negrea, a declarat că la ediţia de anul viitor estimează un număr de 120.000 de participanţi, în total, în cele patru zile de festival, dar că acest număr nu va putea fi atins fără o infrastructură corespunzătoare.

"Festivalul Electric Castle se va desfăşura în anul 2016 în perioada 14 - 17 iulie, mai spre mijlocul verii, pentru a nu se suprapune cu sesiunea studenţilor sau cu examenul de bacalaureat. Printre trupele care vor cânta anul viitor şi care au confirmat se numără Sigur Ros din Islanda, care nu a mai concertat din 2007, şi care va susţine un spectacol prima oară în România. Muzica lor care figurează pe coloana sonoră a peste zece filme şi seriale, membrii Sigur Ros apărând în rol de muzicieni într-un episod recent al serialului «Game of Thrones». La ediţia de anul viitor estimăm un număr total de 120.000 de participanţi în cele patru zile de festival, după ce în 2015 am avut aproape 100.000”, a spus Negrea.

El a făcut şi un apel la autorităţi în ceea ce priveşte infrastructura locului şi condiţiile din zonă.


„Dacă am avea infrastructura mult mai bine asigurată, ca un sprijin al autorităților locale, am face un festival și mai mare. Dacă ar fi mai mult asfalt, canalizare, o parcare amenejată, vrem mai multă deschidere în această direcție a autorităților locale. Am dori ca acestea să se afileze la intenţiile noastre, sper să înţeleagă. Cerem ajutor să fim cât mai mare. Unele autorităţi înţeleg dar lucrurile merg foarte încet. Nu avem drumuri, ce să facem cu drumurile alea, nu e normal ca două autobuze să nu poată să treacă unul de altul. E foarte greu să construim ceva fără infrastructură. No estimăm 20-30.000 de participanţi pe zi, e un între oraş acolo, e o Gherla. Dacă nu avem infrastructură nu putem dezvolta festivalul. Numai cu două drumuri de acces e puţin”, a mai declarat Negrea.

Managerul festivalului, Mihai Păun, a declarat la rândul său că pentru ediţia de anul viitor va fi amenajată o nouă zonă de camping cu corturi, containere prefabricate sau iurte.


Organizatorii festivalului au mai precizat că anul viitor vor încerca să aducă trupe şi din zona rock-ului. „Direcția rock alternativ n-a fost întâmplătoare. Am încercat anul trecut cu Subway și Grimus și o vom continua firesc să o și dezvoltăm. Sigur Ros e post-rock. O să mai avem nume, din zona asta, foarte bune. Surprizele și numele cap de afiș vor veni în martie 2016. Nu facem compromisuri la line-up, vom aduce activități și pe timpul zilei, oamenii o să găsească tot felul de chestii cool la festival”, a mai completat Negrea.

Abonamentele la Electric Castle 2016 au fost puse, de joi, în vânzare, până în 17 decembrie, preţul unuia fiind de 279 de lei. După 17 decembrie, abonamentele nu vor mai fi disponibile, iar vânzarea lor va continua la o dată ce va fi anunţată ulterior.

Ultimele Stiri
abonare newsletter