monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Lecție de viață: Este nevăzător, dar studiază la două facultăți și este vicecampion european la judo

Alexandru Florin Bologa este un tânăr ambițios și optimist pentru care viața nu are limite: a ales să se implice în cât mai multe activități, în loc să se izoleze din cauza suferinței sale.

Ambiția și dorința de a realiza ceva în viață, în ciuda limitelor corpului uman l-au adus pe Alexandru Florin Bologa la Cluj, departe de familie.

Alexandru a studiat mai întâi la o școală specială, iar acum frecventează cursurile a două facultăți, una dintre acestea deloc ușoară. Printre cursuri, Alexandru face și sport, fiind vicecampion european la judo. Tânărul student nu are de gând să se oprească aici.

De curând, boboc la puterea a doua

Alexandru a susținut în această vară examenul de Bacalaureat, fiind absolvent al Liceului Special pentru Deficienții de Vedere Cluj-Napoca. După acest examen a urmat sesiunea de admitere, care nu a fost deloc ușoară, Alexandru alegând să se înscrie la două facultăți, respectiv la Psihopedagogie Specială și la Kinetoterapie, facultate din cadrul Universității de Medicină și Farmacie: “Admiterile au fost dificile, dar am muncit și am reușit. Am ales aceste facultăți deoarece, fiind nevăzător m-am gândit că o să pot să ajut persoanele care sunt în aceeași situație cu mine, mult mai mult decât o persoană care nu are această deficiență“.

Tânărul spune că este spirjinit moral de cei din jurul său, de antrenori, de colegi, de prieteni: ”Din partea familiei sunt susținut de mama, tata, care întotdeauna îmi dau sfaturi. Fratele meu e alături de mine, atâta cât poate el, fiind la școală la Zalău. El e mai mic și încearcă să mă mai ajute cu un sfat, o încurajare”.

A dat înotul pe judo, dar nu regretă

Alexandru nu se rezumă doar la a merge la cursuri, fiind pasionat de sport: “Mie de mic mi-a plăcut sportul. Am început cu înotul. La școală s-a făcut o selecție pentru un program judo pentru nevăzători. Doamna antrenoare, domnul profesor, m-au selectat pe mine dintr-un număr considerabil de elevi și am început antrenamentele la club. Mă antrenez împreună cu Lotul Feminin de Judo, aici, la Cluj. Îmi place ceea ce fac. Practic acest sport din clasa a 6-a, când am renunțat la înot pentru judo. Am participat la numeroase concursuri naționale, europene și mondiale. Am obținut medalia de argint de la Europenele de Juniori din 2013, din Eger-Ungaria. Am participat la Cupa Mondială de Seniori din Germania, Frankfurt, la mondialele din Colorado, în anul 2014. Anul acesta am fost la Seul și urmează să particip la Europenele de Seniori la Lisabona, Portugalia. Noi suntem mereu ocupați, participăm la numeroase competiții, de unde ne străduim să aducem medalii și premii”.

Proaspătul student spune că este destul de dificil să împace școala cu antrenamentele, dar dacă îți place ceea ce faci, nu este imposibil. Alexandru a găsit un echilibru între cele două. Dă tot ce are mai bun la antrenamente, dar își păstrează energia și pentru școală. “După finalizarea studiilor îmi doresc să profesez în domeniile pe care le studiez acum. Vreau să știu că am realizat ceva după anii de studii”, spune el.

Socializarea și optimismul, soluții pentru un zâmbet

“Eu așa știu lumea, așa o percep și  cred că, cu toate că ai o dizabilitate poți să faci ceva în viață”, spune Alexandru, convins de faptul că, cu ambiție și optimism se poate trece peste orice greutate în viață. Izolarea din cauza unei dizabilități nu este recomandată.

Alexandru a rămas fără vedere complet de la vârsta de 7 ani: “Am avut probleme de mic. De la 7 ani am rămas nevăzător complet. Mama în timpul sarcinii a luat un microb, care m-a afectat, iar ulterior, pe la 6-7 ani mi-am pierdut vederea definitiv. Am făcut o operație în Belgia, care însă nu a reușit. A trebuit să învăț să fac față acestei situații, dar având probleme de mic, chiar dacă nu atât de grave, m-am obișnuit așa. Adică eu cred că dacă vedeam și problema apărea ulterior, era mult mai greu să mă adaptez. Eu așa știu lumea, așa o percep și  cred că, cu toate că ai o dizabilitate poți să faci ceva în viață“.

Nici boala și nici faptul că a părinții lui au plecat să muncească în străinătate de când era el mic nu l-au demoralizat pe Alexandru care a făcut liceul și școala generală la Cluj. Încet, încet s-a obșinuit cu ideea că ai lui sunt departe și nu le-a mai simțit lipsa atât de tare. Vorbește des cu ei la telefon și se întâlnesc atunci când programul le permite.

“Ieșiți, cunoașteți oameni, lăsați calculatoarele și telefoanele!”

Întrebat dacă s-a simțit vreodată marginalizat de cei din jur din cauza dizabilității lui, Alexandru spune că uneori s-a simțit dat la o parte de cei din jur, dar consideră că fiecare om e liber să acționeze așa cum vrea: “Cred că este important să cunoști persoana și abia apoi să judeci, pentru că aparențele înșeală.  Trebuie să învățăm să îi acceptăm pe cei din jurul nostru așa cum sunt. Câteodată e foarte nasol, mă gândesc că poate dacă eram sănătos nu mi se întâmpla un lucru sau altul, dar încerc să trec peste toate și astfel totul să fie bine”.

“Mulți tineri de vârsta mea, care au diferite dizabilități aleg să se izoleze de cei din jur. Sfatul meu pentru ei este să socializeze cât mai mult, să participle la activități. Omul este o ființă socială, cu asta se hrănește. Ieșiți, cunoașteți oameni, lăsați calculatoarele, telefoanele, faceți mișcare. Apreciați viața de zi cu zi! Vă sfătuiesc să vedeți în tot ceea ce faceți și în tot ce vi se întâmplă ceva bun”, mai spune Alexandru.

Cum se desfășoară o zi de școală

Alexandru ne povestește și cum se desfășoară o zi de școală, unde din fericire, are parte de colegi binevoitori și generoși. În primul rând, în fiecare zi, este însoțit de un coleg sau altul până în sala de clasă:

“Îmi scot laptopul din geantă și îmi pun căștile în urechi. Când profesorul începe să dicteze, eu îmi notez ideile într-un document Word. Am instalat pe laptop un program care îmi spune orice fac pe laptop: ce scriu, unde intru. Îmi corectez greșelile și uneori cer ajutorul colegului de lângă mine dacă nu reușesc să îmi notez ceva sau rămân în urmă. Am un program similar instalat pe telefon, pentru a-mi fi mai ușor să folosesc telefonul. Când îmi place cursul și tema particip activ la discuție, răspund la întrebările profesorilor. În ultimul timp folosesc tot mai puțin manuale, cărți scrise în alfabetul Braille. Învăț foarte mult audio. Laptopul îmi redă astfel toate cursurile și reușesc să rețin rapid.

În pauze, ies împreună cu colegii mei pe hol, discut cu ei. Îmi place compania lor și simt că și ei se bucură de prezența mea. Nu m-am simțit niciodată marginalizat de ei. Ei zic că sunt o persoană amuzantă pentru că mereu încerc să fac glume”.

Șantierele din Cluj, adevărate provocări pentru nevăzători

Fiecare zi din viața lui Florin este o provocare, după cum ne spune chiar el. Clădirile facultăților sunt noi pentru el și până ajunge să le cunoască și să reușească să se orienteze singur își pune nădejdea în ajutorul portarilor și colegilor.

Șantierele din oraș i-au dat însă mari bătăi de cap. Alexandru ne povestește amuzat cum se orientează pe stradă, în ciuda lucrărilor din oraș, din ultima vreme. 

“Cât despre orientarea prin oraș, e mai greu acum pentru că se lucrează, de ceva vreme. Mă deplasez cu ajutorul bastonului și uneori sunt însoțit. Risc să mă accidentez, dacă nu sunt atent și dacă cei de la firmele care lucrează nu semnalizeaza și îngrădesc zonele cu risc de cădere”, mai spune Alexandru.

Text de Ionela Avram, studentă în Anul I la Jurnalism, FSPAC, UBB Cluj