monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Accesul cu câini în autobuz ține pe loc noul regulament pentru patrupede

Cluj-Napoca nu este un oraș european când vine vorba despre câinii cu stăpân.

Accesul cu câini în autobuz ține pe loc noul regulament pentru patrupede

Regulamentul pentru plimbarea și accesul câinilor pe domeniul public este gata încă din primăvară, dar cu toate acestea zace undeva prin sertarele unui birou din Primărie. Trebuia să ajungă de câteva luni în Consiliul Local pentru a fi votat și apoi aplicat. Nu s-a ajuns până aici din cauză că lucrurile s-au împotmolit când a venit vorba despre accesul câinilor cu stăpân în mijloacele de transport în comun. Cu toate că a fost realizat un sondaj din care reieșea că ar putea fi aplicat acest punct din regulament fără probleme, Primăria și Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca nu au ajuns la un consens. “Era o problemă legată de accesul câinilor în mijloacele de transport în comun. Din câte știu eu, conducerea CTP nu a fost de acord și nu s-a ajuns la o înțelegere cu Primăria. Există voci care spun că unii cetățeni nu vor fi prea bucuroși dacă se va permite accesul câinilor în autobuze, deși s-a făcut un sondaj în urma căruia nu au apărut probleme foarte mari”, a declarat consilierul local Csoma Botond care face parte din grupul de lucru pentru întocmirea regulamentului.

În marile orașe e permis cu câinele în autobuz

Accesul câinilor în mijloacele de transport în comun nu este prevăzut nici în actualul regulament care datează din 1996. “Eu am spus și în grupul de lucru că trebuie să se ajungă la un consens pentru că și în celelalte orașe europene câinii cu stăpân au acces în mijloacele de transport în comun dacă au botniță și sunt ținuți în lesă”, a mai spus Csoma Botond.

O altă chestiune îndelung discutată în grupul de lucru a fost legată de locurile pentru plimbarea câinilor fără lesă. Până acum s-au găsit foarte puţine locuri, Direcţia de Patrimoniu având această sarcină în lucru. Unul dintre locurile amenajate corespunzător (îngrădite, cu coşuri de gunoi şi bănci) se află la capătul liniei de troleibuz 3, în cartierul Gheorgheni.

În primăvara anului trecut, Primăria Cluj-Napoca a întocmit un regulament nou pentru plimbarea şi accesul câinilor pe domeniul public, dar în urma unei dezbateri aprinse s-a decis că este nevoie de un alt regulament. Primul conţinea o serie de aberaţii precum amendarea stăpânului dacă îşi cheamă câinele pe un ton ridicat sau interzicerea accesului în parcuri chiar dacă animalul este purtat în lesă.

Conducerea CTP Cluj-Napoca a promis că va reveni cu un punct de vedere pe parcursul zilei de marți.