Actualitate

Trei tineri drogaţi din Dej, transportaţi de urgenţă la spital

Ambulanţa Dej a fost solicitată sâmbătă, 2 mai, după ora 20:00, pe strada 1 Mai din Dej, unde trei persoane suspectate că ar fi consumat substanţe halucinogene aveau nevoie de îngrijiri medicale.

Medicii au găsit trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, care prezentau halucinaţii şi stări de confuzie, iar unul dintre ei se afla în stare mai gravă, prezentând şi convulsii, informează dejeanul.ro.

Cu toţii au fost transportaţi la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale. La faţa locului a fost trimis şi un echipaj de poliţie, deoarece există suspiciunea că cei trei tineri ar fi consumat substanţe interzise. În urma analizelor, medicii vor stabili dacă acest lucru se confirmă sau nu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter