Actualitate

Pista Aeroportului din Cluj, a nimănui

Consilierul județean PNL Cluj, Mihai Seplecan afirmă că decidenții Consiliului Judetean Cluj nu vor să preia în administrare noua pistă a Aeroportului Internațional Cluj. De asemenea, potrivit consilierului nici în prezent nu se știe încă, cu exactitate, dacă noua pistă a fost sau nu recepționată și întăbulată de la finalizarea lucrărilor.

„Vorbim despre o investiția, făcută din surse bugetare, surse proprii ale Aeroportului și credite bancare, care (așa s-a declarat la momentul respectiv) a fost recepționată la terminarea lucrărilor în data de 09.09.2014. Ori, de atunci, conducerea Aeroportului solicită degeaba un proiect de hotărâre prin care să se stabilească regimul juridic al lucrării: este domeniu public al statului, domeniu public al județului, domeniu privat al județului sau domeniu privat al aeroportului” afirmă Mihai Seplecan.

Pentru că situația este neclară în acest moment, consilierul județean solicită public urgentarea procedurilor legale necesare stabilirii naturii juridice a acestei investiții. „De asemenea, solicit public conducerii CJ Cluj un răspuns privind această solicitare, stabilirea unui termen ferm pentru discutarea unui proiect de hotărâre, sau, dacă nu, motivele în scris pentru care nu se dorește inițierea unei astfel de hotărâri”.


Proiectul ”Realizarea pistei de decolare – aterizare de 3500 metri” a fost declarat de utilitate publică de interes local, iar prin Hotărârea nr. 182/2011, s-a prevăzut că, la finalizarea lucrărilor, pista de decolare – aterizare precum și terenurile aferente pe care este amplasată intră de drept în domeniul public al statului. De asemenea, conform Legii 213/1998 art. 3 și Hotărârii nr. 1705/2006 art. 5 (2), CJ Cluj are obligația să emită un act normativ adoptat pentru stabilirea regimului juridic al acestei lucrări de investiții după finalizare și recepționare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter