monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Proteste la Cluj împotriva imunităţii parlamentare: „E timpul să le reamintim de ce am ieşit în stradă în noiembrie”

Senatorii au respins, miercuri, solicitarea privind reținerea și arestarea preventivă a social-democratului Dan Șova, acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu în dosarul privind fapte de corupție la companiile energetice Turceni și Rovinari.

„Milităm pentru menținerea imunității doar pentru declarații politice. Nu dorim folosirea ei ca paravan pentru infractori! Ne vedem astăzi la ora 18 în Piaţa Universității din Bucureşti ! UPDATE: Dan Şova a rămas cu imunitate! Parlamentarii continuă să îşi bată joc de popor şi de justiţie, ignorând mesajul transmis în noiembrie de stradă. E timpul să le reamintim de ce am ieşit în noiembrie! Timpul este scurt. Invitați prieteni la eveniment!”, precizează o postare pe Facebook.

O postare similară intitulată "Protest împotriva imunităţii parlamentare" a anunţat organizarea unui protest în Piaţa Unirii din Cluj Napoca vineri, de la ora 18:00. Până  în acest moment, la Cluj şi-au anunţat prezenţa aproape 1000 de oameni.

Din totalul de 151 de voturi valabil exprimate, 79 de voturi au fost în favoarea solicitării, iar 67 împotrivă. Cinci voturi au fost anulate.