monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Procurorul care i-a băgat la închisoare pe Apostu şi Uioreanu se retrage de la șefia DNA Cluj. Elena Botezan vrea să ajungă judecător

Elena Botezan și-a cerut transferul de la DNA Cluj, unde este procuror șef, la Curtea de Apel Cluj, în funcția de judecător. Deși mai avea aproape doi ani din mandatul de procuror șef, Elena Botezan, a decis zilele trecute să părăsească DNA Cluj, instituție pe care a condus-o cu mână de fier, în ultimii patru ani și să ceară transferul pe funcția de judecător.

Mandatul de procuror șef era valabil până în luna martie 2016.

Elena Botezan susține că decizia ei de a pleca din funcția de procuror șef nu are niciun substrat și că trebuie privită doar ca o decizie de ordin personal. ”După 20 de ani ca și procuror și alți câțiva de șef al DNA Cluj, pot să spun că a venit vremea să încerc altceva. Am depus o cerere la CSM pentru a obține transferul pe funcție de judecător la Curtea de ApelCluj. Sper să îmi placă tot la fel de mult ca și funcția de procuror anticorupție. Nu trebuie căutate alte substraturi. Este doar decizia mea și este de ordin personal”, a declarat Elena Botezan, potrivit evz.ro.

Pe ordinea de zi a secției de judecător a Consiliului Superior a Magistraturii, care se va desfășura joi, se va discuta și cererea procurorului Botezan de a   fi numită în funcția de judecător la Curtea de Apel Cluj. ”Este o fază preliminară. Dacă cererea mea va fi aprobată mai urmează să fie discutată și de plenul CSM”, a spus procurorul Botezan.

În ”cartea de vizită” a procurorului șef Elena Botezan sunt scrise numele unor politicieni de calibru care au fost anchetați și trimiși în spatele gratiilor, cum ar fi primarul Clujului, Sorin Apostu, președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu sau vicepreședintele aceleiași instituții, Radu Bica, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare.