monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Un muncitor a căzut de la 12 metri înălțime, de pe un acoperiș

Polițiștii clujeni au fost anunțați prin 112 că a avut loc un accident de muncă în cartierul Bună Ziua.

Foto arhiva

“La data de 23 mai, ora 15.10, Secţia 3 Poliţie a fost sesizată telefonic prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în jurul orei 15.00, un bărbat a căzut de la o înălțime de circa 12 metri”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

În accident a fost implicat un bărbat de 22 de ani, din județul Botoșani care în timp ce muncea pe un șantier situat pe strada Pompiliu Teodor din cartierul Bună Ziua, a traversat acoperișul imobilului aflat în construcție, s-a dezechilibrat și a căzut pe sol de la o înălțime de aproximativ 12 metri.

Acesta a fost transportat la UPU 1 Cluj-Napoca pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.

La fața  locului s-a deplasat  echipa  operativă  formată la nivelul Secției 3 Poliție, însoțită de specialist criminalist și lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj, pentru efectuarea cercetărilor în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs incidentul.