Actualitate

FOTO - Cine e blonda care a rănit patru oameni în timp ce fugea de poliţie?

Yannina Oltean, şoferiţa de 29 de ani care a provocat accidentul de pe Calea Moţilor în noaptea de miercuri spre joi şi a fugit de poliţişti, avea o alcoolemie de 1,02 miligrame litru alcool pur în aerul expirat. Conform polițiștilor, tânăra s-a urcat în BMW-ul Z4 în zona Diesel. Urmărirea a început de pe Memorandumului şi s-a sfârşit pe Calea Moţilor unde a spulberat o maşină de taxi.

„În 26 februarie, ora 23:40, o femeie de 29 de ani din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Moţilor, din Cluj-Napoca, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sensul opus. Anterior accidentului, în Piaţa Unirii, conducătoarea autoturismului nu s-a conformat semnalelor de oprire efectuate de poliţişti, motiv pentru care echipajul de poliţie a trecut la urmărirea acestuia. Fiind testată cu aparatul etilotest, s-a constatat că femeia se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

În urma accidentului, conducătorul autoturismului care circula regulamentar şi doi pasageri au suferit răni uşoare, iar un alt pasager de 23 de ani a fost rănit grav.


Victimele au fost transportate la U.P.U. 1 Cluj-Napoca pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Conducătoarea autoturismului este cercetată, în libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi ”conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică în sânge de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge”.


Pe contul său de socializare, Yannina Oltean apare lângă autoturismul BMW Z4 implicat în accidentul din noaptea de miercuri spre joi. Yannina Oltean s-a fotografiat şi în locații exotice, gen Dubai şi numeroase capitale euroepene.

În galeria foto vă invităm să vedeţi mai multe poze cu Yannina Oltean.


 

abonare newsletter