Actualitate

După ce s-a felicitat singur, Prefectul de Cluj recunoaşte: Au fost verigi mai puțin eficiente în cazul accidentului aviatic și am cerut rapoarte de autoevaluare

Prefectul Gheorghe Vușcan a declarat, miercuri, la prezentarea bilanțului activității ISU Cluj, că au existat „verigi mai puțin eficiente” în cazul accidentului aviatic din Apuseni, fără să nominalizeze care au fost acestea.

El a lăudat însă activitatea ISU Cluj și a spus că a cerut rapoarte de autoevaluare de la mai multe instituții clujene cu responsabilități în cazul accidentului aviatic.

„Dacă n-ar fi fost accidentul de avion la noi în județ, astăzi la ISU Cluj ar fi fost o sărbătoare, o mare bucurie pentru realizările avute. Dar din păcate nu putem să uităm ce s-a întâmplat și din păcate ne-am dat seama acum sau am conștientizat faptul că lucrăm într-un sistem mai mare sau mai mic—în cazul accidentului, într-un sistem național—și atunci când există o fisură într-un sistem, când o verigă mai mare sau mai mică nu funcționează, efectele unei situații ca cea pe care am trăit-o pot deveni cu consecințe deosebit de grave. Fiecare verigă din acest sistem național—și ISU este o astfel de verigă-, fiecare la nivelul lui—ROMATSA, STS, altele — își vor face analiza, vor fi atente, vom afla probabil vinovații, dar și noi, la nivelul nostru, al verigilor de la nivel local, ne facem o autoevaluare. Eu am dispus—de altfel am și primit de la ISU, de la Poliție, Jandarmerie — o autoevaluare a tot ceea ce s-a întâmplat și să vedem, să învățăm, dacă am greșit unde am greșit, dacă e ceva de îmbunătățit unde trebuie să ne îmbunătățim activitatea. Vrem să vă asigurăm de toată transparența noastră”, a menționat Gheorghe Vușcan.


Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan a declarat, săptămâna trecută, că nu are ce să îşi reproşeze cu privire la modul în care a acţionat în situaţia accidentului aviatic din Munţii Apuseni.

Gheorghe Vuşcan consideră că a luat o decizie bună prin faptul că a mers la locul producerii accidentului aviatic de luni şi se felicită singur pentru decizia luată.


Întrebat de jurnalişti, după încheierea ceremoniei dedicată Zilei Unirii Principatelor Române, dacă îşi reproşează ceva cu privire la modul cum au acţionat autorităţile în cazul accidentului, prefectul judeţului Cluj a declarat că a luat o decizie bună când a decis să se deplaseze la locul accidentului. “Eu personal spun că am luat o decizie bună că am mers acolo. Mi-aş fi reproşat dacă aş fi rămas aici într-un birou în condiţiile în care codul roşu era activat în toată ţara”, a declarat Vuşcan. 

Pe 20 ianuarie, un avion medical de mici dimensiuni, de tip BN 2, condus de pilotul Adrian Iovan, s-a prăbușit într-o pădure din munții Apuseni. În urma accidentului, Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion și-au pierdut viața, iar ceilalți cinci ocupanți ai avionului au fost răniți.

Ultimele Stiri
abonare newsletter