Actualitate

Coordonatele locului accidentului din Apuseni, necunoscute după PATRU ZILE de la tragedie

Incompetenţa instituţiilor statului pare să nu aibă limite. La două zile de la accident, autorităţile încă nu ştiu coordonatele locului în care a avut loc accidentul. Doi angajaţi de la cadastru au fost trimişi pe munte să facă măsurători.

În urma unei solicitări făcute de reporterii Antena 3 şi semnată de directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, Leontina Kovacs, se arată faptul că “la data de 22 ianuarie o echipă fomată din doi angajaţi s-a deplasat în Munţii Apuseni în cursul zilei de ieri. Scopul deplasării a fost stabilirea unităţii administrativ teritoriale prin efectuarea de măsurători la teren şi detererminarea coordonării locului unde a avut loc accidentul aviatic”.

Resturile avionului prăbuşit în Apuseni a fost luate de un camion şi duse la expertiză, posibil la Bucureşti. Ele vor fi analizate de experţii care încearcă să afle cauzele acidentului.


Localnicii au avut un rol important şi în această operaţiune, la fel cum s-a întămplat şi în salvarea victimelor. Cu tractoarele lor au fost coborâte de pe munte resturile avionului.

abonare newsletter