monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Sindicatul ”Viitorul Mineritului”: ONG-urile aduc violența în Apuseni!

În încercarea de a demonstra că ”localnicii ar fi împotriva” proiectului, ONG-urile „anti Roșia Montană” ar fi fabricat protestul de ieri de la Câmpeni, „localnicii” participanți fiind de fapt oameni aduși cu autocarele din alte zone ale țării, spun reprezentanţilor minerilor. Mai mult protestestatarii au instigat la violență.

“Condamnăm public protestul ONG-urilor de astăzi din Câmpeni. «Fără forță nu facem nimic. Trebuie să mergem la Roșia Montană și să-i scoatem afară din țară. Avem și coase, și securi și topoare, avem tot ce ne trebuie» – iată ce am văzut la televizor că s-a declarat azi la Câmpeni. ONG-urile instigă la violență, amenințându-ne că vin peste noi la Roșia Montană să ne scoată cu forța afară din țară!”, se arată într-o scrisoare deschisă semnată Sindicatul ”Viitorul Mineritului”

SVM aduce probe că protestul “moților din Câmpeni” este unul fabricat de către ONG-uri, finanțate să organizeze acest gen de proteste.

„Membrii Sindicatului «Viitorul Mineritului» au avut inițiativa de a observa toate mijloacele de transport care au intrat astăzi în localitatea Câmpeni și au constatat că zeci de mașini și autocare cu numere de Cluj, București, Timisoara sau alte orașe transportau oameni la protestul «localnicilor din Câmpeni».

Vă rugăm să vedeți cu ochii dumneavoastră pozele de față sunt doar niște exemple dintre multe altele, dar ele demonstrează foarte clar că protestul este unul fabricat și că nu are nimic în comun cu voința reală a oamenilor din comunitate. Acești activiști sunt aduși din toată țara să protesteze împotriva locurilor noastre de muncă și să îi facă pe români să creadă că noi, minerii din Apuseni, nu mai vrem minerit. Ei nu ne reprezintă și, mai mult, nu reprezintă nici comunitatea din Câmpeni!”