Actualitate

Ministerul Justiţiei a dat AVIZ POZITIV pentru exploatare la Roşia Montană

După ce în urmă cu câteva zile se ştia că nu aprobă controversatul proiect, acum Ministerul Justiţiei dă undă verde exploatării cu cianuri a aurului în Apuseni.

Robert Cazanciuc, ministrul Justiției Robert Cazanciuc, ministrul Justiției

Chestionat de jurnalişti, luni, cu privire la avizul negativ pe care l-ar fi dat pentru proiectul Roşia Montană, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că acesta este unul pozitiv, şi nu negativ, cum apăruse, recent, în presă.

Săptămâna trecută, presa relata că Ministerul Justiţiei ar fi dat un aviz negativ pentru Roşia Montană şi că Executivul ar fi trecut peste acesta în momentul în care ar fi înaintat proiectul Parlamentului.


Potrivit ministrului Cazanciuc, documentul care a apărut săptămâna trecută era unul în lucru şi cuprindea observaţii pe marginea proiectului Roşia Montană.

În urma acestei decizii, proiectul de lege ar urma să ajungă în Parlamentul României, Legislativul urmând să decidă aprobarea sa sau nu.

abonare newsletter