Actualitate

Ducesa de Cambridge a născut

Ducesa de Cambridge, soţia prinţului William, a născut un băieţel, luni, la maternitatea St. Mary din Londra, bebeluşul fiind primul copil al cuplului princiar şi al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, informează BBC.

Ducesa de Cambridge a născut un băiețel Ducesa de Cambridge a născut un băiețel

Bebeluşul s-a născut la ora locală 16.24 (18.24, ora României) şi a avut la naştere greutatea de 3,79 kilograme. Prinţul William a asistat la naştere.

"Alteţa Sa regală Ducesa de Cambridge a născut cu bine un fiu la ora 16.24 (18.24, ora României). Bebeluşul cântăreşte 3,79 kilograme. Ducele de Cambridge a asistat la naştere. Regina, ducele de Edinburgh, prinţul de Wales, ducesa de Cornwal, prinţul Harry şi membrii celor două familii au fost înştiinţaţi şi sunt foarte fericiţi de această veste. Alteţa Sa regală şi copilul se simt bine şi vor rămâne la spital pe durata nopţii", a comunicat Palatul Buckingham în urmă cu scurt timp.


Potrivit surselor citate de presa britanică, prinţul William i-a dat telefon reginei Elizabeth de la maternitate pentru a o anunţa despre naşterea fiului său. Apoi, prinţul William a vorbit cu tatăl său, prinţul Charles, şi cu fratele său, prinţul Harry. Familia Middleton a fost şi ea înştiinţată înainte de anunţarea publică a informaţiei.

După doar câteva minute, anunţul oficial referitor la naşterea bebeluşului regal a fost plasat pe un panou din faţa Palatului Buckingham. Anunţul a atras apaluzele celor câteva mii de persoane care s-au adunat luni în faţa Palatului Buckingham în aşteptarea naşterii bebeluşului.


Potrivit BBC, familia regală a decis să facă publică informaţia foarte rapid întrucât nu a dorit ca aceasta să apară mai întâi pe reţelele de socializare. De asemenea, membrii familiei regale au dorit să deţină un anumit control asupra modului în care informaţia despre naşterea bebeluşului este transmisă publicului larg, pentru ca aceasta să nu fie alterată cumva de mass-media.

Ultimele Stiri
abonare newsletter