Actualitate

Irimie Popa Emil (USL Cluj) şi-a pierdut mandatul de consilier local

Irimie Popa Emil, consilier local USL în Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, şi-a pierdut mandatul de consilier local după ce a lipsit de trei ori consecutiv şi nemotivat de la şedinţele de Consiliu Local. Reprezentanţii PSD Cluj au precizat că nu ştiu nimic despre această situaţie.

„Noi nu ştim nimic despre această situaţie. Nici dacă şi-a pierdut mandatul de consilier, nici dacă şi-a dat demisia. Nu avem nicio informaţie în acest sens. Dacă şi-a dat demisia, conducerea PSD Cluj nu a fost anunţată. Pe noi nu ne-a înştiinţat nimeni”, a spus pentru Monitorul de Cluj Horia Nasra, purtător de cuvânt al PSD Cluj.

La rândul lor, reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au precizat că până în acest moment Irimie Popa Emil nu şi-a prezentat demisia din funcţia de consilier local. “Nu ştim nimic despre o eventuală demisie sau despre faptul că şi-ar fi pierdut mandatul de consilier local. Nu s-a discutat despre acest aspect în şedinţa de Consiliu Local”, au precizat aceştia.


Irimie Popa Emil a fost validat, în ianuarie 2013, consilier local din partea USL în locul Steluţei Cătăniciu care a câştigat un post de parlamentar la alegerile din 9 decembrie 2012. Irimie Popa a fost candidatul USL pentru Colegiul 4 la alegerile parlamentare (Mărăşti - Între Lacuri - Someşeni - Dâmbul Rotund – Gruia), dar după redistribuire a pierdut alegerile în favoarea candidatului PDL, Adrian Gurzău.

Irimie Popa Emil este conferenţiar universitar la FSEGA, membru în trei organisme profesionale reprezentative: Camera Auditorilor Financiari din România, Corpul Experţilor Contabili şi al Contabililor Autorizaţi din România respectiv Camera Consultanţilor Fiscali din România. Are drept crez o idee a politicianului Winston Churchill - „Morala muncii: În război - hotărâre. În înfrângere - sfidare. În victorie - mărinimie. În pace - bunăvoinţă“. Nu a îndeplinit nicio funcţie în administraţia locală. Este membru PSD de la sfârşitul lui 2008. A mai fost membru în PDSR în 1993, dar s-a retras la scurt timp.


Potrivit declaraţiei de avere, Irimie Popa Emil are anual venituri brute de circa 290.000 de lei. Popa Irimie Emil are două terenuri intravilane deţinute împreună cu soţia. Irimie Popa Emil deţine şase imobile, o casă şi cinci apartamente în Cluj-Napoca. La alegerile de anul trecut, Irimie Popa Emil a obţinut 41,97%, adică 9428 de voturi. În 2012 acesta a obţinut venituri din salarii de 273.330 lei din funcţia deţinută la UBB, 9.758 lei de la UTCN şi 3.666 lei de la Casa de Ajutor Reciproc UBB IFN Cluj-Napoca.

Irimie Popa Emil nu a putut fi contactat pentru a clarifica situaţia.

Ultimele Stiri
abonare newsletter