Actualitate

Accident rutier cu 4 mașini implicate la Apahida

Pompierii intervin duminică după-amiaza la un accident rutier în Apahida, în carambol fiind implicate patru mașini. La fața locului, salvatorii au găsit șapte persoane, dintre care doi minori.

Accident la Apahida cu 4 mașini implicate. Foto ISU Cluj Accident la Apahida cu 4 mașini implicate. Foto ISU Cluj

 

„Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca intervin la un accident rutier petrecut pe raza localității Apahida. Din primele informații, în accident sunt implicate patru autoturisme, în care nu se află victime încarcerate. Echipajele operative au găsit la fața locului șapte persoane, dintre care doi minori. Una dintre persoane prezintă o contuzie la nivelul capului. Intervenim cu două autospeciale, în vreme ce partea medicală este asigurată de două echipaje SAJ”, transmite ISU Cluj.


Potrivit salvatorilor, în urma acestui eveniment a fost transportată la spital o singură victimă, și anume o femeie de aproximativ 35 de ani, care prezenta o plagă la nivelul feței. Echipajele medicale au mai evaluat un minor de 12 ani. 

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că a fost produsă o coliziune față-spate, între patru autovehicule, conduse pe direcția Gherla spre Cluj-Napoca. În urma impactului, o femeie în vârstă de aproximativ 35 de ani a necesitat îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, transmite IPJ Cluj.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Mama unui șofer condamnat la închisoare că a ucis doi oameni pe centura Vâlcele-Apahida a cerut revizuirea deciziei. Motivul, o filmare de pe YouTube

Vinerea Verde se extinde și în Apahida! Călătoriile cu autobuzul vor fi gratuite în fiecare zi de vineri

Urșii au băgat frica în localnicii din Apahida. Primăria îndeamnă la vigilență: „Nu vă apropiați de urs și să nu îl hrăniți!”

abonare newsletter