Actualitate

Procurorul general afirmă că ancheta în dosarul „10 august” va fi finalizată până în toamnă

Procurorul general a explicat că cercetările în acest caz sunt destul de avansate.

Ancheta în dosarul „10 august” este aproximată a fi finalizată în toamnă /FOTO: Jandarmeria Română - Facebook Ancheta în dosarul „10 august” este aproximată a fi finalizată în toamnă /FOTO: Jandarmeria Română - Facebook

 

 


Procurorul general Alex Florenţa a afirmat marţi, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii, că ancheta în dosarul privind protestul din 10 august 2018 va fi finalizată până în toamna acestui an.

 


El a explicat că cercetările în acest caz sunt destul de avansate, au fost reaudiate în jur de 150 de persoane şi puşi sub acuzare 22 de jandarmi care au acţionat împotriva protestatarilor.

Traseul acestui dosar a fost unul complicat. Investigaţiile au fost demarate de Parchetul Militar, care i-a pus sub acuzare pe şefi ai Jandarmeriei - Laurenţiu Valentin Cazan, Mihai Dan Chirică, Sebastian Gheorghe Cucoş şi Ionuţ Cătălin Sindile - pentru „intervenţia ilegală şi abuzivă din 10 august 2018, când sute de protestatari paşnici au fost bătuţi şi gazaţi”.

Ulterior, dosarul a fost preluat de DIICOT, iar în iulie 2020 cazul a fost clasat, pe motiv că a existat o complicitate morală a protestatarilor paşnici din Piaţa Victoriei, care nu s-au delimitat de cei care au exercitat violenţe asupra forţelor de ordine, ci chiar s-au amuzat, şi nu toate „victimele colaterale” ale violenţelor din Piaţa Victoriei au fost şi „victime inocente”.

Tot DIICOT a decis redeschiderea anchetei, după care dosarul a fost trimis la Parchetul Militar, care i-a pus din nou sub urmărire penală pe foştii şefi ai Jandarmeriei.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Eurodeputatul Verzilor Europeni, Nicu Ștefănuță: În urma sesizării la Comisia Europeană, românii nu mai sunt controlați a doua oară în Aeroportul din Viena

abonare newsletter