Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că, în acest weekend, după expirarea codurilor de ninsori, vremea se va menţine deosebit de rece, cu temperaturi chiar şi cu 12 grade mai mici decât ar fi normal, urmând ca, de luni, vremea să se încălzească treptat.
Potrivit meteorologilor, în perioada 18-22 martie 2018, în întreaga ţară vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Poliţia recomandă şoferilor să atenţie sporită la volan.
În cea mai mare parte a ţării, vineri, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul mediilor multianuale, exceptând regiunile sudice şi sud-vestice, unde se vor înregistra temperaturi diurne uşor mai ridicate decât cele normale pentru această dată din an, potrivit ANM.
Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Florinela Georgescu, a declarat că, de duminică, precipitaţiile se vor extinde în toată ţara, iar la munte ploile se vor transforma în ninsori, astfel temperaturile vor fi cuprinse între -5 şi cel mult 10 grade.
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, duminică dimineaţa, pe mai multe şosele. Mai multe judeţe şi Capitala se află sub atenţionare meteorologică cod galben de ceaţă.