Doi copilași au fost la un pas de moarte în Beclean, județul Bistrița, din cauza unui șofer beat.
Un deal din cartierul Mărăști, nu departe de centrul Clujului, arată deplorabil. Tot versantul e acoperit cu gunoaie și resturi vegetale.
O bretea din lotul I al Autostrăzii Sebeș-Turda, deschis recent circulației, trece printre gunoaie la intrarea în Alba Iulia.
Parcul Observator din cartierul Zorilor a trecut de Comisia de Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca.
Aeronave MQ-9 Reaper şi aproximativ 90 de militari din cadrul Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii vor ajunge la baza din Câmpia Turzii.
Cu toate că a fost un an atipic, 2020 a adus și bucurii mai mici sau mai mari pentru clujeni. Ce s-a făcut fain la Cluj-Napoca, în anul pandemic?
Scandal la Timișoara între membrii partidului AUR și revoluționarii care au venit să aducă un omagiu eroilor care au murit în Decembrie 1989.
Meciul dintre PSG și Istanbul Başakşehir din Liga Campionilor a fost întrerupt, în urma unui incident considerat rasist, în care a fost implicat arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu.