Ioan Rus le-a transmis celor care critică Alianța Vestului să-i dea o șansă, pentru că altfel nu se va știi dacă este sau nu capabilă să facă ce a promis. Rus a fost prezent alături de Victor Ponta la conferinţa pe care acesta a susţinut-o joi la Cluj-Napoca.
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a lăudat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca, Alianţa Vestului, declarând că îl poate critica pe Emil Boc doar pentru activitatea de prim ministru, nu şi pentru că ar “vrea să rupă ţara”.
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, și liderul formațiunii Pro România, Victor Ponta, ajung joi la Cluj-Napoca. Pentru ambii este a doua vizită pe care o fac în oraşul de pe Someş în decurs de câteva săptămâni.
Preşedintele Pro România Victor Ponta a anunţat că va propune ca timp de un an partidele să nu mai primească subvenţii de la bugetul de stat, iar banii să meargă la bugetul de pensii, el prezentând şi o listă a sumelor primite de partide de la buget.
Cine avea curajul, în ultimii 3-4 ani, să mai vadă în Victor Ponta o „speranță” a politicii românești părea să-și fi pierdut mintea sau simțul realității.
Aurelia Cristea, fost parlamentar și ministru delegat pentru dialog social și relația cu societatea civilă în perioada martie - decembrie 2014, a anunțat prin intermediul unei rețele de socializare că se alătură noului proiect politic ProRomânia, inițiat de Victor Ponta.
Liderii locali PSD au reacţionat, după plecările din ultimele zile spre partidul lui Victor Ponta, acuzând că Pro România este ambiţia limitată a fostului premier şi că acesta a plecat la rândul său la recomandarea "unor forţe oculte".