Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis un dosar penal penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, în care se efectuează cercetări în legătură cu o serie de angajări efectuate la ROMATSA, în perioada anilor 2011, 2012, 2013.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta a afirmat că are o părere foarte bună despre Radu Mazăre, ca şi majoritatea cetăţenilor Constanţei, şi a susţinut că şi în 2012, după referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, "s-a pornit un val de anchete" pentru ca USL să nu fie votat în decembrie.
Secretarul executiv al PDL Bucureşti-Ilfov, Mircea Raicu, a dezvăluit că organizaţia intenţionează să înceapă o acţiune de strângere de semnături pentru demiterea primarului general Sorin Oprescu.
Senatorul Teodor Atanasiu susţine că premierul Victor Ponta "se gândeşte foarte serios să se retragă", pentru că PSD "îl presează" cu Legea amnistiei şi a graţierii, iar UE îl presează, pe de altă parte, "ca nu cumva să-l muşte şarpele şi să dea această lege".