Politică

ANCHETĂ: Membri de frunte ai PSD, implicați în AFACEREA EADS, prin care a fost furat statul cu 1 MILIARD DE EURO

Adrian Nastase si Victor Ponta- sursa foto: Mediafax
O anchetă a Centrului de Investigaţii Media a scos la iveală faptul că mai mulţi membrii PSD au făcut parte din diferite organizaţii direct legate de concernul european EADS, căruia Guvernul României i-a atribuit, în 2004, fără licitaţie, un contract pentru securizarea frontierelor care a păgubit statul cu aproape un miliard de euro.

Politică

PSD, pus „pe gânduri“ de Geoană

Senatorul social-democrat Mircea Geoană consideră că la baza PSD există „nevoia unui candidat propriu la prezidenţiale“. Parlamentarul a subliniat că absența unui „candidat de stânga într-o mare de candidați de dreapta“ la alegerile prezidențiale din 2014 ar trebui să pună PSD-ul pe gânduri.



Politică

Daniel Buda: „Victor Ponta, un Gâgă al politicii românești!“

Președintele PDL Cluj, Daniel Buda, cataloghează declarațiile premierului Victor Ponta, potrivit cărora „un eșec al proiectului Roșia Montană nu ar reprezenta o mare problemă pentru România”, drept declarații provocate de o instabilitate emoțională, aflată la limita bunului simț.


Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners