CFR Cluj și Universitatea vor avea de suferit în urma ultimului duel direct, disputat pe 25 aprilie și încheiat cu victoria vișiniiilor, scor 1-0.
Gheorghe Hagi (61 de ani), actualul selecționer al României, a rămas impresionat de un jucător care evoluează acum pentru Universitatea Cluj.
Universitatea Craiova și „U” Cluj și se luptă de la egal la egal pentru titlul de campioană în această ediție a Superligii.
Universitatea Cluj luptă cu șanse reale la câștigarea campionatului, iar performanța ardelenilor nu a rămas neobservată.
Fost căpitan al Universității Cluj, Dan Bucșa (37 de ani) a renunțat la cariera de fotbalist în urmă cu un an pentru a deveni antrenor principal.
Universitatea Cluj a primit o veste bună înaintea meciului cu Rapid, programat sâmbătă, de la ora 21:00.
Universitatea Cluj a început deja creionarea lotului pentru sezonul viitor şi a întocmit lista cu jucătorii pe care nu va mai conta în sezonul viitor.
Echipa feminină a Universităţii Cluj a reuşit matematic promovarea în Liga a 2-a după ce a câştigat pe terenul celor de la Student Sport Alba Iulia, scor 5-0.