Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, vineri, la Centrul de simulare al CERONAV din Constanţa, unde va susţine o testare pe un simulator de navigaţie, în cadrul cursurilor de reconfirmare a brevetului de comandant de navă, el spunând că are emoţii, dar că este mai uşor să conduci o ţară decât o navă .
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, la Oarba de Mureş, că Transilvania nu este obiect de discuţie, de negociere, iar cei care consideră altfel nu fac decât să dezamăgească.
Preşedintele Traian Băsescu a participat joi la hramul mânăstirii de la Izvoru Mureşului şi a primit un drapel al României de la arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, Ioan Selejan.
Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, joi, la ora transmiterii acestei ştiri, alături de soţia sa, Maria, la Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" de la Izvoru Mureşului din judeţul Harghita, el fiind întâmpinat de maica stareţă.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, joi, un mesaj cu prilejul sărbătorii "Adormirea Maicii Domnului" şi Zilei Marinei Române, adresând urarea ca această zi de sărbătoare "să aducă seninătate şi speranţă".
Secretarul de stat Zsolt Nemeth, a declarat, răspunzând unor declaraţii ale preşedintelui român Traian Băsescu, că Ungaria nu este o ţară revizionistă, dar are o responsabilitate constituţională faţă de ungurii din străinătate, reprezentată în cadrul politicii sale externe.
Ungaria şi România împărtăşesc interesul protejării minorităţilor etnice, iar Ungaria este angajată într-un dialog constructiv cu România în privinţa acestui subiect, a afirmat luni seara Ministerul ungar de Externe, răspunzând unor declaraţii ale preşedintelui român Traian Băsescu.
Declaraţiile extremiste ale unor lideri maghiari, făcute în ultimele săptămâni pe teritoriul României, au stârnit o serie de reacţii dure în rândul politicienilor.