Solstițiul de vară are loc în acest an pe data de 20 iunie și marchează prima zi astronomică de vară în emisfera nordică. Solstiţiul de vară se asociază şi cu sărbătoarea Sânzienelor.
Înălţarea Domnului este sărbătorită în acest an în ziua de 13 iunie, la 40 de zile de la Paşti. Care sunt tradițiile și obiceiurile specifice acestei zile? Vezi ce nu trebuie să faci în zi de mare sărbătoare.
În fiecare an, prima zi de Paște aduce ocazia de a sărbători învierea Domnului într-un mod autentic și tradițional. Vezi ce nu este bine să faci în această zi.
Buna Vestire, sărbătorită luni, 25 martie, aduce și prima dezlegare la pește din postul Paștelui. Această zi de mare sărbătoare este legată de o serie de tradiţii şi obiceiuri specifice.
De 8 Martie, monitorulcj.ro aduce în prim-plan doamnele și realizările lor. Pe Transalpina sau Drumul Regelui, aşa cum este cunoscută şoseaua unde norii îmbrăţişează munţii, o straşnică femeie reuşeşte să-i facă pe oameni să vină în zonă atât prin intermediul preparatelor culinare tradiţionale, cât şi prin felul ei de a fi, un real "Tezaur uman viu", distincţie pe care a şi dobândit-o datorită păstrării şi promovării obiceiurilor strămoşeşti.