În parcare la Kaufland Ferentari, din București, vânătorii de „bilgheiți” s-au ciocnit de agenții Secției 24 Poliție. S-a petrecut pe 19 mai, după amiază.
Scene de necrezut la un supermarket. Un bărbat a fost încătuşat după ce a refuzat să fie termoscanat. Cel mai probabil, bătrânul a intrat în conflict cu paznicul magazinului şi a încercat să intre în magazin fără să îi fie luată temperatura.
Judecătorul Cristi Danileț a răspuns întrebării pe care mulți român și-o pun în aceste zile: este sau nu legal ca paznicul să îți ia temperatura la intrarea în magazin?
Ploile se întorc de luni în vestul, centrul şi în zona de munte a țării, iar de marţi, 19 mai, vor pune stăpânire pe toate regiunile. Temperaturile încep să scadă, astfel încât în această săptămână se vor înregistra valori mai coborâte decât normalul perioadei.
Săptămâna viitoare aduce vreme schimbătoare. La început, vremea va fi frumoasă, dar deosebit de caldă și tocmai de aceea vor apărea ploile de vară, cu tunete, fulgere și vânt intens. Apoi, de miercuri, scad din nou temperaturile.