CFR Cluj are un nou antrenor. Marius Șumudică revine pe banca tehnică a formației din Gruia și începe al doilea mandat la club, într-un moment în care echipa încearcă să își revină după startul dificil de sezon.
La doar 16 ani, Cristian Silvășan, junior al Academiei Young Boys din Dej, a bătut palma cu Corvinul Hunedoara, echipă care evoluează în Superligă.
Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit programul etapei a 5-a din Superligă. „U” Cluj va juca acasă, iar CFR va merge la Hundedoara.
Universitatea Cluj a anunțat că s-a despărțit de mijlocașul italian Alessandro Murgia (29 de ani).
Radu Constantea, președintele Universității Cluj, a vorbit despre actuala formă de organizare a echipei.
Patronul CFR-ului, Neluțu Varga, a anunțat că ar putea pleca de la echipă începând cu sezonul următor.
Billel Omrani (33 de ani), atacant liber de contract, se pregătește în această perioadă cu echipa CFR-ului, echipă care l-a consacrat.
Mijlocașul Universității Cluj, Dan Nistor (37 de ani), face istorie în această ediție a Superligii.