Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca, a declarat că vrea să realizeze o reţea a foştilor studenţi UBB în SUA, după modelul universităţilor americane.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, pe locul al treilea între universităţile din România, în clasamentul Times Higher Education. La nivel mondial se află în intervalul 1001-1200.
Proiectul Campusului dual, realizat în parteneriat cu universitățile clujene, a fost aprobat în Consiliul Local Florești. „Reprezintă un pas important pentru sistemul educațional”, spune primarul Bogdan Pivariu.